Tot mai multe solicitări pentru înscrierea copiilor la creșa, grădinița și școala din Dudeștii Noi

Tot mai multe solicitări pentru înscrierea copiilor la creșa, grădinița și școala din Dudeștii Noi

Tot mai multe solicitări pentru înscrierea copiilor la creșa, grădinița și școala din Dudeștii Noi

Din punct de vedere al infrastructurii și logisticii, multe școli din mediul rural le oferă elevilor perspective mai bune de învățare decât unitățile de învățământ din marile orașe, care sunt supraaglomerate, iar unele dintre ele, nereabilitate și slab dotate.

În comunitățile mai mici, autoritățile locale, acelea care înțeleg prioritatea educației pentru dezvoltarea sănătoasă a unei societăți, își pot concentra efortul în investiții pentru această zonă, acordând sprijinul necesar ca elevii să beneficieze atât de condiții bune de învățare, cât și de anumite facilități extrașcolare.

O exemplificare în acest sens o găsim la școala din Dudeștii Noi.

Desigur, în acest caz, nu mai puțin importantă a fost buna relație a comunei cu conducerea Consiliului Județean Timiș. Președintele încă în exercițiu, Alin Nica, provine din rândul comunității dudeștene în care s-a stabilit din copilărie și pe care a condus-o, mai apoi, vreme de mai mulți ani, în calitate de primar. Ca atare, ajutorul pe care școala din comună l-a primit din partea autorităților locale și județene a contribuit, într-o anumită măsură, la crearea unui cadru școlar propice pentru educabili.

Încă sunt lucruri de pus la punct, este loc și de mai bine, dar, din discuțiile avute cu conducerea unității de învățământ, reiese că, încet-încet, școala din comună se transformă într-o instituție cu potențial, care pune la dispoziția copilului instrumentele necesare de parcurgere a procesului educațional.

Un minus ar fi transportul școlar. Potrivit explicației reprezentanților primăriei, cadrul legal nu permite achiziționarea unui microbuz pentru elevi, din cauza faptului că Dudeștii Noi nu are arondate alte localități.

La școala gimnazială din comună, unitate de învățământ care are arondate o creșă și o grădiniță, sunt înscriși circa 300 de copii, nu doar de pe raza comunei, ci și din localitățile din împrejurimi, precum Sânandrei și Becicherecu Mic.

”Vom avea școală nouă, deocamdată este în reabilitare. Grădinița este gata, a fost dată în folosință. Avem și două grupe de creșă, de anul trecut. Solicitările sunt foarte mari din partea părinților, mai ales pentru grupa de vârstă 2 și 3 ani. Avem 40 de copii înscriși. Părinții sunt foarte încântați de condiții. La grădiniță, la fel, funcționăm la capacitate maximă – în jur de 90 de copii. Avem solicitări și din localitățile vecine, pentru că sunt condiții destul de bune și au venit spre noi. La școală, avem un efectiv de 122 de elevi, pe primar și gimnazial. Suntem o localitate în continuă dezvoltare. În fiecare an avem creștere de câte o clasă. Cadrele didactice sunt toate calificate. Avem inclusiv consilier școlar și profesor de sprijin”, a explicat directoarea școlii, Emilia Bănuț, precizând, însă, că elevii din clasele V-VII învață de după-masă, din cauza lucrărilor de reabilitare la clădirea principală a unității de învățământ.

Prin proiectele depuse în cadrul PNRR, cu ajutorul autorităților locale și județene, școala din comună a primit dispozitive IT și mobilier, urmând ca, în viitorul apropiat, să dispună de laboratoare echipate corespunzător, o bibliotecă, o sală de lectură și un cabinet psihopedagogic.

” În proiectul PNRR, avem prevăzute laboratoare de informatică, fizică și chimie, vom avea o sală de lectură, o bibliotecă și un cabinet psihopedagogic. Avem laptopuri achiziționate tot prin PNRR, cu ajutorul primăriei și al consiliului județean, și tablete de la primărie, achiziționate în timpul pandemiei. Noi am depus necesarul, iar dânșii au depus proiectul. Fiind profesori, nu avem multe cunoștințe despre achizițiile prin proiecte, dar am fost sprijiniți de dânșii și suntem foarte mulțumiți. Am primit inclusiv table smart, a început să vină și mobilier”, a precizat Emilia Bănuț.

În ceea ce privește derularea actul educațional sub lupa noilor reglementări în materie, conducerea școlii consideră că nu e necesară o sală de supraveghere pentru elevii poznași:

”Am ajuns la concluzia că nu avem nevoie de acea sală de supraveghere, considerând că elevul o va lua mai degrabă ca pe o recompensă decât ca pe o pedeapsă și o să avem mai mulți copii care o să vrea să stea acolo decât la ore. Dar nici nu a fost cazul la noi. Nu avem cazuri extreme, copiii înțeleg de bună voie. Stăm de vorbă și cu mamele, când e necesar”.

Activitățile extrașcolare reprezintă o altă componentă direcționată spre a le crește elevilor starea de bine.

CITEȘTE ȘI: Turneul naţional „Romanian Young Virtuosos”, la Timişoara. Accesul publicului este liber

”Cel mai mult ne putem lăuda cu excursiile. Copiii noștri au fost peste tot prin țară. Din 2012, primăria ne-a pus la dispoziție un proiect care se numește <<Pro educația>>. Profesorii depun la primărie proiecte și primesc finanțarea pentru excursii sau pentru dotări în clase, adică pentru ceea ce consideră cadrul didactic că e nevoie. Prin acest proiect, au fost organizate excursii, unele gratuite, altele prin co-plată, contribuind și părinții”, a adăugat directoarea școlii.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *