Toate zborurile către şi dinspre Spania se suspendă. Obligaţii noi pentru conducătorii de autovehicule cu masa mai mare de 3,5 tone

avion 12

Ministrul Marcel Vela a făcut, marți seară, declarații de presă la sediul MAI, după intrarea în vigoare a decretului privind starea de urgență.

„Toți conducătorii de autovehicule cu masa mai mare de 3,5 tone au obligația să poarte mijloace individuale de protecție și să prezinte documente care să ateste traseul până la destinație.

După evenimentul de pe aeroport, se suspendă toate zborurile spre și dinspre Spania pentru toate aeroporturile pentru 14 zile. Intră în vigoare de pe 18 martie, la ora 18 . În ceea ce privește Italia, am prelungit măsura pentru 14 zile, începând cu 23 martie 2020.

Un român din Spania, infectat cu Covid-19, a luat avionul pentru a veni în România. Acesta a prezentat un certificat medical eliberat de autoritățile spaniole care confirmă infectarea cu noul coronavirus, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

El ar fi trebuit să rămână în izolare timp e 14 zile, în condițiile în care Spania, confruntată cu un număr mare de cazuri, tratează în spitale doar pacienții cu probleme grave.

„Persoana a prezentat pe parcursul zborului simptome specifice și a fost preluată de personalul DSP prezent la aeroport și transportată cu izoletă la INBI Matei Balș”, potrivit comunicatului.

Autoritățile au trecut acum la identificarea pasagerilor din aeronavă, pentru demararea urgentă a anchetei epidemiologice. Este vorba despre aproximativ 60 de persoane.

Pasagerii, care vin dintr-o zonă afectată, au oricum obligația de a se autoizola 14 zile, arată Grupul de Comunicare Strategică.

Aceste restricții nu se aplică zborurilor cu aparate de stat sau medicale”, a declarat Marcel Vela.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *