Tinerii din afara țării au la dispoziție 50.000 de euro dacă vor să demareze o afacere agricolă

afacere agricola

Tinerii români din afara granițelor care plănuiesc să-și întemeieze o afacere agricolă în țară pot obține 50.000 de euro nerambursabili, iar condițiile pentru a primi banii au fost recent clarificate. Versiunea consultativă a ghidului solicitantului pentru submăsura 6.1 ”Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) a fost publicată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), pe pagina oficială de internet, www.afir.info.

Modificările vizează cu precădere accesarea finanțării nerambursabile pentru tinerii cetățeni români din diaspora care se instalează ca șefi sau manageri ai unei ferme. Față de vechea variantă a ghidului, au fost modificate anumite proceduri și s-a simplificat modalitatea de depunere a documentelor doveditoare a studiilor și a locului de muncă.

Pot solicita finanțare europeană nerambursabilă tinerii fermieri din diaspora care au absolvit un program de studiu în domeniul agricol atât din țări membre ale Uniunii Europene, cât și din țări terțe în ultimii cinci ani calendaristici dinaintea depunerii cererii. O altă condiție este ca aceștia să fi avut un loc de muncă atât în state membre ale Uniunii Europene, cât și în țări terțe, în domeniul agricol, cel puțin trei luni în ultimele 12 luni dinaintea depunerii cererii de finanțare.

Una dintrte schimbările importante este eliminarea obligativității apostilării documentelor care dovedesc locul de muncă sau absolvirea programelor de studii, prin noul ghid. Pentru dovada locului de muncă, în cazul în care potențialul beneficiar nu poate prezenta documentul autentificat prin apostilă, acesta poate să depună un certificat de înregistrare care dovedește prezența solicitantului în statul în care a desfășurat activitate cel puţin treii în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de finanțare şi emis de autoritățile locale (poliția sau primăria), care cuprinde numele și adresa persoanei înregistrate, precum și data înregistrării.

Certificatul trebuie să fie însoţit de alt document care să facă dovada raporturilor de muncă încheiate în statele membre de tipul: contract individual de muncă, certificat de angajare, ori o dovadă privind desfăşurarea unei activităţi independente, raport de muncă, stagiu de practică, internship sau contract de ucenicie sau alt document eliberat de angajator în conformitate cu actele în vigoare ale acelui stat.

Absolvenții de programe de studii în domeniul agricol care nu pot depune document oficial cu apostilă vor prezenta un document care să dovedească absolvirea un program de studiu în domeniul agricol, postuniversitar, universitar, preuniversitar, alături de certificatul de înregistrare care dovedeşte domiciliul sau rezidența în statul-gazdă în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de finanţare. Documentele enumerate anterior se depun cu traducere legalizată în limba română.

Finanțarea nerambursabilă disponibilă prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole. Banii li se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75 la sută din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25 la sută din cuantumul sprijinului în funcție de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea contractului de finanțare.

Acordarea sprijinului va fi proporțională cu gradul de îndeplinire a planului de afaceri.
Pentru orice informații legate de oportunităţile de finanţare, cei interesați pot contacta Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 5 Vest Timişoara, cu sediul în Calea Buziaşului nr. 11 A, nr. tel. 0256. 250.200, e-mail: [email protected].


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Tinerii din afara țării au la dispoziție 50.000 de euro dacă vor să demareze o afacere agricolă

  1. Mă gândesc că se referă la sparangheliști sau care sunt pe la castraveți grozavi manageri sau poate pentru agricultura care există este suficient oricum o sumă imensă cu care în ziua de azi faci treabă nu glumă!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *