Tineri prinși cu droguri la Festivalul Codru, lângă Timișoara

Autorul unui furt, prins de poliţişti la Timişoara

Tineri prinși cu droguri la Festivalul Codru, lângă Timișoara. Vineri, 25 august a.c., pe raza localității Ghiroda, s-a desfășurat prima zi a Festivalului Codru, unde polițiștii timișoreni au acționat pentru preîntâmpinarea oricărui eveniment negativ.

Întrucât mii de persoane au fost prezente încă din prima zi a festivalului, polițiștii rutieri au asigurat fluidizarea traficului și au acționat prevenirea accidentelor rutiere, creșterea gradului de siguranță rutieră, precum și pentru depistarea conducătorilor auto care conduc un vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Astfel, au fost constatate 4 infracțiuni privind conducerea unui autoturism sub influența substanțelor psihoactive și 3 infracțiuni de deținere de droguri de risc conform Legii 143/2000.

Totodată, pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice au fost reținute 3 permise de conducere.

„La Festivalul Codru au fost prezenţi şi poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timișoara, în urma activităţilor desfaşurate fiind constatate 5 infracțiuni de deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu (6 timbre LSD, 9 capsule susceptibile a conține substanțe stupefiante, 1 comprimat XTC, 1 gram de amfetamină, 3 grame de cannabis, 2 țigarete cu cannabis și un grinder), conform Legii nr. 143/2000.

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității şi cei ai Biroului Siguranță Școlară, împreună cu reprezentanți din cadrul Agenției Naționale Antidrog au desfășurat activități informativ-preventive pentru a aduce la cunoștința tinerilor efectele consumului de droguri, insistând totodată pe influența negativă pe care o poate avea un anturaj nepotrivit”, a transmis IPJ Timiș.

Polițiștii continuă acțiunile de acest gen.

CITEȘTE ȘI: Salvatori din pasiune


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *