Timișul s-a întors cu un premiu II și două mențiuni de la concursul național de fizică „Evrika”

Timișul s-a întors cu un premiu II și două mențiuni de la concursul național de fizică „Evrika”

Timișul s-a întors cu un premiu II și două mențiuni de la concursul național de fizică „Evrika”

Cei trei elevi timișeni care au participat, în weekend, la Brașov, la cea de-a XXXIII-a ediție a celui mai puternic concurs național de fizică, “Evrika”, și-au adăugat noi performanțe în palmares.

Astfel, Rareș Muntean (clasa a XI-a, Liceul Teoretic “Ioan Jebelean” din Sânnicolau Mare) a obținut premiul II, iar Dragoș Popuțe (clasa a XII-a, Liceul Teoretic “Grigore Moisil” Timișoara) și Andrei Șofîlcă (clasa a VII-a, Colegiul Național “C.D. Loga” Timișoara) s-au întors acasă cu câte o mențiune.

Elevii timișeni au fost însoțiți la Brașov de doamna profesoară de fizică Mihaela Agafiței, de la “Loga”.

Important de menționat este faptul că, la concursul “Evrika”, au drept de participare doar câștigătorii etapei județene a Olimpiadei Naționale de Fizică din anul școlar precedent, calificați și la etapa națională (n.r. – poți ocupa primul loc pe județ, dar în același timp să nu obții punctajul minim de calificare la națională).

Felicitări tuturor și mult succes în continuare!

 

CITEȘTE ȘI: Calendarul admiterii la liceu pentru anul școlar 2027-2028


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *