Timişul, pe podiumul naţional la înmatriculările de firme. Judeţele Teleorman şi Mehedinţi, la polul opus

tamplar

Cu 428 de de operatori economici noi apăruţi în prima lună a anului, Timişul s-a poziţionat pe locul al treilea la nivel naţional. Doar Bucureştiul, cu 1.455 de înmatriculări în Registrul comerţului şi judeţul Cluj, cu 491, au înregistrat un spor mai mare decât Timişul, în timp ce pe locurile al patrulea şi al cincilea s-au plasat Bihorul, cu 390, respectiv Ilfovul, cu 360.

La polul opus se află judeţele Harghita – 71 de firme noi înmatriculate,Covasna – 81, Teleorman – 84 şi Mehedinţi – 91.

SRL-urile şi PFA-urile, cele mai populare forme de constituire

Majoritatea firmelor timişene înmatriculate în ianuarie sunt societăţi cu răspundere limitată, fiind vorba despre 277 de asemenea entităţi. În acelaşi timp, un număr apreciabil de persoane fizice autorizate au intrat în afaceri în ianuarie, mai exact 134. Au mai primit „botezul” la Registrul comerţului, în Timiş, 15 întreprinderi individuale, o societate pe acţiuni şi o cooperativă agricolă.

În comparaţie cu perioada 1 – 31 ianuarie a anului trecut, când în Timiş se înmatriculau 261 de operatori economici, avem o creştere remarcabilă, cu 64 la sută.

În acelaşi timp, la nivel de ţară, progresul înmatriculărilor a fost mai pregnant decât în Timiş, cele 9.878 de firme noi din ianuarie, faţă de 5.475 în urmă cu 12 luni, reprezentând o creştere cu 80 de procente.

Doar trei SRL-D-uri noi

În statistica sus-amintită nu intră, însă, societăţile cu răspundere limitată – debutant (SRL-D-uri), fiind vorba despre o evidenţă a acestora realizată separat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Astfel, în Timiş au luat fiinţă, în ianuarie, numai trei SRL-D-uri.

Trebuie spus, însă, că Timişul rămâne detaşat pe locul al treilea din ţară la numărul total de astfel de firme aflate în funcţiune, fiind vorba despre 2.590, în timp ce Bucureştiul are 5.559, iar Clujul 5.039. Maramureşul, însă, judeţ care secondează Timişul în topul naţional după numărul de SRL-D-uri, are 2.035 de astfel de firme aflate în activitate.

Este un tip de societate care poate fi înfiinţată de cetăţenii care beneficiază în primii ani de funcţionare atât de facilităţi de natură fiscală, cât şi de posibilitatea atragerii de finanţări nerambursabile consistente.

A crescut şi numărul firmelor scoase din circuit

Există, însă, şi o parte goală a paharului. Este vorba despre creşteri semnificative ale firmelor timişene radiate, dizolvate sau intrate în suspendare şi în insolvenţă la începutul anului. Astfel, dacă în ianuarie 2017 în Timiş îşi suspendau activitatea 40 de firme, în prima lună a acestui an au fost 74.

Şi numărul societăţilor intrate în insolvenţă aproape s-a dublat: 43 în ianuarie, faţă de 23 cu un an mai devreme. Cu aproape 90 la sută au sporit şi dizolvările de agenţi economici din judeţul bănăţean, fiind vorba despre 137 în acest an, faţă de doar 73 la începutul lui 2017.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *