Timișul, pe locul al doilea la subvențiile încasate de fermieri

Timișul, pe locul al doilea la subvențiile încasate de fermieri

Timișul este pe locul al doilea la nivel național, în privința sumei totale care intră în această perioadă în conturile fermierilor ca avans la subvențiile directe.

Vorbim despre o valoare totală de 55,026 milioane de euro ca avans pentru plățile directe aferente cererilor depuse de agricultori la în acest an, în timp ce Constanța ocupă locul întâi, cu 58,838 milioane de euro.

Până în acest moment, la nivel național au fost autorizați pentru încasarea avansului de 70 la sută din subvenția pe hectar peste 90 la sută dintre fermierii care au depus solicitări la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

CITEŞTE ŞI: Crescător de animale din Timiş, amendat cu 100.000 de lei în urma unei reclamații

În Timiș sunt eligibili deocamdată 17.156 de fermieri pentru plata în avans. Termenul-limită pentru virarea avansului în conturile fermierilor este 30 noiembrie.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *