Timișul, argint în competiția prosumatorilor.
Județul Timiș își consolidează poziția a doua la nivel național în competiția pentru autonomia energetică individuală.
Astfel, potrivit celei mai recente situații a autorității energetice, numărul de prosumatori timișeni a ajuns la 8.505, aceștia adăugând sistemului național o capacitate energetică de 107 MW.
Pe primul loc continuă să se situeze Ilfovul, cu 12.187 de prosumatori și o capacitate energetică de 165 MW, în vreme ce ultimul loc la nivel național este ocupat de cel de-al doilea județ bănățean, Caraș-Severinul, cu 1.511 prosumatori și numai 18 MW.
La nivelul întregii economii românești, numărul prosumatorilor a depășit cota 175 de mii, iar capacitatea energetică instalată de aceștia practic s-a dublat față de anul precedent, ajungând la aproape 2.100 MW, valoare care depășește substanțial producția energetică a centralei nucleare de la Cernavodă.