Timişoreni, înzestraţi-vă cu nervi de oţel! Ne așteaptă o nouă vară fierbinte…

santiere timisoara

De câțiva ani, Timișoara pare un imens șantier care nu se mai termină. Michelangelo, centrul istoric, strada Ștefan cel Mare, săparea șanțurilor pentru firmele de cablu, semafoarele, toate au perturbat, într-un fel sau altul, traficul din oraș.

Tot acest deranj a fost necesar pentru îmbunătățirea traiului locuitorilor, desigur, atâta doar că dezordinea pare să nu se mai termine, iar anii trec… Se lucrează și la ora actuală pe mai multe „fronturi”, astfel că pe timișoreni îi așteaptă încă o vară lungă, cu multe minute petrecute în trafic.

Citeşte şi: IMAGINI APOCALIPTICE la Moscova: 13 morți și peste 50 de răniți / VIDEO

Din fericire, de data aceasta se lucrează tocmai pentru fluidizare, iar autoritățile promit că la toamnă vom remarca primele îmbunătățiri.

Printre lucrările mai importante pe care le desfășoară noua Direcție edilitară din Primăria Timișoara se află, fără discuție, cele de la pasajele pe sub calea ferată. La Pasajul Jiul se lucrează la așternerea stratului de uzură pe strada cu același nume, iar pe Bulevardul Republicii, la fundațiile pentru stâlpii de iluminat.

Culeea care a străpuns pământul acum câteva săptămâni a ajuns în poziția sa finală și se fac pregătiri pentru montarea podurilor. Primul va fi montat în perioada 1-5 iunie, a anunțat primarul Timișoarei, perioada fiind aleasă pentru că atunci sunt câteva zile libere, iar perturbările din trafic nu vor fi atât de mult resimțite.

În aceeași perioadă va fi întrerupt și traficul feroviar. Ultimul pod de sub pasaj va fi montat la mijlocul lunii iunie, cu aceleași restricții de circulație. Practic, în această săptămână, va fi îndepărtat piciorul podului actual, care are lățimea de trei benzi de circulație, și vor rămâne cele două culei, astfel că anvergura va fi de cinci benzi.

„Acestea vor fi la dispoziție pentru circulația rutieră abia la finalul lucărilor, adică în luna septembrie. Termenul contractual este martie 2018, dar cred că vom reuși să finalizăm până la toamnă”, a declarat Nicolae Robu.

Săpături, utilaje și trafic restrâns

După cum se știe, la celălalt pasaj feroviar – Popa Șapcă – lucrările sunt sistate, până la finalizarea cercetării arheologice. Șantierul s-a concentrat pe Bulevardul Antenei și pe viitoarea stradă de legătură cu Demetriade. La această lucrare s-ar putea ivi întârzieri, întrucât termenul de finalizare de 18 luni prevăzut în contract a început să curgă de la predarea amplasamentului către constructor, eveniment care a avut loc acum un an. Teoretic, Pasajul Popa Șapcă ar fi trebuit să fie finalizat în ultima lună a anului în curs.

Un alt șantier în plină desfășurare este cel de pe Calea Martirilor. Aici se fac ultimele retușuri la trotuarele de pe prima porțiune a arterei, care are deja patru benzi. La ora actuală, se fac săpături pe tronsonul dintre străzile Mureș și Musicescu, aceasta fiind o nouă etapă a lucrării.

Lărgirea Căii Martirilor la patru benzi a început în toamna anului 2015, iar termenul de finalizare anunțat a fost de doi ani. Nu s-au ivit mari probleme cu înaintarea lucrărilor, astfel că, de prin luna octombrie, spre Giroc ar trebui să se poată circula mult mai confortabil. Vom trăi și vom… constata.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Timişoreni, înzestraţi-vă cu nervi de oţel! Ne așteaptă o nouă vară fierbinte…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *