Timişoreanca Alexandra Cazacu a devenit vicecampioană europeană!

Timişoreanca Alexandra Cazacu a devenit vicecampioană europeană!

Timişoreanca Alexandra Cazacu a devenit vicecampioană europeană, la prima sa participare la un campionat continental de powerlifting! Fiica titratului sportiv Sorin Cazacu, prezent la competiția desfășurată recent la Plzen (Cehia) în calitate de antrenor, a urcat pe treapta a doua a podiumului de premiere în urma performanței obținute la proba de îndreptări, în care a ridicat 127,5 kilograme.

Alexandra a avut încercarea de aur în mână, ratând la mustață 132,5 kilograme. Ea a fost încadrată la categoria 52 de kilograme – juniori mici (sub 18 ani), unde lupta pentru medalii s-a dat până la ultima încercare. A bifat și o clasare pe locul al patrulea, la genuflexiuni, cu 132,5 kilograme.

Alexandra Cazacu are 17 ani, cântărește 52 de kilograme și este legitimată la CS Caza Powerlifting Timișoara. Primul antrenament l-a făcut în urmă cu trei ani, iar reperele sale la cele trei probe ale powerliftingului sunt următoarele: îndreptări – 135 kg, genuflexiuni – 145 kg, împins din culcat – 60 kg.
„Alexandra are o ambiție de fier, este foarte horătâtă să facă performanță. La categoria ei a fost cea mai mare bătaie pentru medalii. A luptat pentru medalie până la ultima încercare, dar consumase multă energie până la îndreptări, care a fost ultima probă din concurs”, ne-a declarat Sorin Cazacu.

Alexandra Cazacu este multiplă campioană națională la categoriile de vârstă copii, juniori, tineret și seniori. CS Caza Powerlifting a mai fost reprezentat la europeanul din Cehia de Marius Tutunaru (categ. 105 kg – juniori mici sub 18 ani), care a cucerit trei medalii de argint și una de bronz, cu următoarele performanțe: genuflexiuni – 215 kg – locul al doilea; împins din culcat – 157,5 kg – locul al doilea; îndreptări – 207,5 kg – locul al treilea; total – 580 kg – locul al doilea.

De la clubul timișorean condus de Sorin Cazacu a mai participat Bogdan Pop, care a obținut patru medalii de bronz la categoria 74 de kilograme, după cum urmează: genuflexiuni – 210 kg; împins din culcat – 155 kg; îndreptări – 200 kg; total – 565 kg. România a avut la start zece sportivi, fiind obținute 27 de medalii. La această ediție a Campionatului European de Powerlifting, țara noastră a cucerit cele mai multe medalii din istoria de 12 ani a federației – 27. Marius Tutunaru și Bogdan Pop sunt antrenați de Darco Marcov.

CITEŞTE ŞI: Portarul Rareș Murariu a revenit la Politehnica Timișoara

„Pe această cale vreau să le mulțumesc domnului președinte al Federației Române de Powerlifting, Ovidiu Pănăzan, care este și antrenorul lotului național, firmei Rossini din Timișoara, prietenilor mei Dragoș Țarălungă, Deian Plavosin, Radu Uță, Cosmin Șorban, Eugen Cacherda, Giuliano De Sabata, Rujea Penda, domnului director al CSȘ 1 Timișoara, Sebastian Gavrilă, colegilor de lot și nu în ultimul rând sportivilor mei, care au concurat exemplar. Mulțumesc tuturor celor care au fost alaturi de noi!”, a declarat Sorin Cazacu.

Pentru sportivii de lot național de la CS Caza Powerlifting urmează participarea la mondialul de juniori, tineret și masters, programat să se desfășoare în perioada 22-28 august la Oradea. De la clubul timișorean vor participa Alexandra Cazacu (categ. 52 kg), Beatrice Teighiu-Jurj (categ. 69 kg), Marius Tutunaru (categ. 105 kg) și Sorin Cazacu (categ. 120 kg).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Timişoreanca Alexandra Cazacu a devenit vicecampioană europeană!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *