Timișoara va avea un centru de transplant renal

Marius Craina

La Spitalulul Județean Timișoara se fac pregătiri pentru reluarea operațiilor de transplant renal.

”Proiectul este al Consiliului Județean Timiș și a ajuns deja în faza finală. Vom începe renovarea și dotarea sălilor de operație și a secției.

La sfârșitul anului viitor, vom avea un centru de transplant renal. Avem pregătiți specialiști urologi, conduși de prof. dr. Viorel Bucuraș, și nefrologi, sub coordonarea conf. dr. Adalbert Schiller”, a declarat prof. dr. Marius Craina, managerul Spitalului Județean.

Timișoara a intrat în istoria transplantului renal în anul 1981, când prof. dr. Petru Drăgan a realizat prima operație cu un organ de la un donator decedat.

De aproape un deceniu, nu s-a mai efectuat nici o intervenție de transplant, deși în ultimii ani au avut loc o serie de prelevări de organe de la pacienți aflați în moarte cerebrală.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *