Timișoara, raiul… rablelor

Societățile comerciale din Timișoara care se ocupă cu dezmembrări de autovehicule au fost… vizitate de polițiștii locali, în cadrul unei acțiuni de verificare a acestora.

Polițiștii au dorit să vadă dacă reprezentanții firmelor respectă legislația în domeniu, dar au vrut să verifice și dacă sunt mașini abandonate pe domeniul public, existând sesizări de la cetățeni că în jurul acestor autoschroturi se află multe mașini în stare avansată de degradare.

”Au fost verificate opt societăți comerciale din această categorie, de pe străzile O. Balea, C. Buziașului, Timișoara- DN 59, Timișoara extravilan CF 433129, Cloșca, Vuc Karadjic, Venus, vizându-se în special calitatea de comerciant sau prestator de servicii, deţinerea acordului de funcţionare emis de Primăria Municipiului Timişoara, respectarea condiţiilor menţionate în acordul de funcţionare, respectarea regulilor generale de comerţ, verificarea actelor de provenienţă a pieselor în cazul activităţilor de întreţinere şi reparaţii auto, verificarea afişării denumirii corecte a societăţii comerciale sau a prestatorului de servicii, a orarului de funcţionare şi a preţurilor şi tarifelor practicate, precum și respectarea normelor de oprire, staționare, parcare”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Oamenii legii au aplicat cinci sancțiuni contravenționale în valoare de 13.500 lei, iar în cazul a trei societăți comerciale s-au făcut propuneri de suspendare a activității pentru o perioadă de până la 30 de zile.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *