Timișoara, promovată în Cehia

delegatie cehia

În aceste zile, președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, se află în Cehia, într-o vizită de lucru menită să pregătească anul 2021, când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii.

Alături de ambasadorul României la Praga, Excelența Sa Carmen Burlacu, și Horațiu Rada – președintele Asociației Timișoara 2021, Călin Dobra s-a întâlnit cu primarul orașului Plzeň, Martin Baxa.

„Am prezentat județul Timiș, avantajele economice și principalele proiecte de dezvoltare în perspectiva Timișoara 2021, cum ar fi navigabilitatea pe Bega sau extinderea aeroportului. Astfel, discuțiile s-au axat pe ce înseamnă pentru comunitate un asemenea proiect și ce ar trebui noi să învățăm din experiența cehilor.

Gazdele noastre au subliniat că susținerea politică și financiară a statului într-un asemenea proiect este importantă.

De asemenea, comunicarea în interiorul orașului este extrem de necesară. Vizita la Plzeň s-a încheiat cu un tur de documentare a câtorva proiecte care au fost lansate în 2015, cu ocazia titlului obținut de Capitală Culturală Europeană și care se desfășoară în continuare.

Printre acestea, refuncționalizarea unui sit industrial, dar și un depou de tramvaie care a fost transformat într-un spațiu cultural de creație.

Le recomand tuturor celor care ajung în zonă să vadă ce rămâne după un program precum capitala culturală. Domnului primar din Plzeň i-am lansat invitația de a vizita comunitatea noastră în data de 28 iulie, de Ziua Județului Timiș.

Așa cum am spus de mai multe ori, Timișoara Capitală Europeană a Culturii trebuie să genereze proiecte care să prindă viață în această perioadă, dar care să aibă efecte în comunitatea noastră mult după anul 2021”, a declarat Călin Dobra.

Delegația din Timiș s-a întâlnit și cu viceguvernatorul Regiunii Plzeň, Vladislav Vilimec.

Cu această ocazie, oaspeții din România au fost invitați la târgul internațional de turism din luna septembrie, unde li se va pune la dispoziție gratuit un stand, pentru a putea prezenta județul Timiș cetățenilor din Republica Cehă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *