“Timișoara, pol al turismului cultural bănățean”

timisoara 31

“Timișoara, pol al turismului cultural bănățean” este numele revistei bilingve pe care Rotary Club Timișoara și UEBR (Uniunea Europeană Banat din România), o vor lansa luni, 29 ianuarie, la ora 18,30, la parterul Hotelului “Iozefin Residence” din Piaţa Mocioni nr. 8.

Publicaţia este realizată de echipa UEBR și are ca scop promovarea unor evenimente culturale regionale (din judeţele Timiș, Arad, Caraș-Severin), în această ediție fiind marcate (în română și engleză) festivalurile, concertele, atât cele profesionale, cât și cele de amatori, ca repere de atracție pentru turismul cultural.

Ce reprezintă pentru noi Gărâna (spre exemplu)? Nu numai peisaje splendide sau aer curat, tradiție germană, ci și jazz, folk, tabere de pictură și altele… Anual, până în 2021, căci organizaţiile care coordonează acest proiect editorial se numără printre membrii fondatori ai Asociației “Timișoara, Capitală Culturală Europeană 2021”, revista va oferi celor interesaţi un conţinut bogat în informaţie şi demn de păstrat în memorie.

Publicaţia se va difuza gratuit la centrele culturale, la sediile direcțiilor de profil şi în universitățile din cele trei judeţe amintite şi va fi realizată color, în condiţii grafice adaptate cerințelor mileniului trei, cu un tipar tip “album”. La lansarea de luni va participa dr. Simona Neumann, directorul Asociației “Timișoara, Capitală Culturală Europeană 2021”, viceprimarul Dan Diaconu şi membri ai cluburilor Rotary și Rotaract.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *