
Arestarea clanului interlop de la Timişoara riscă să transforme oraşul de pe Bega într-un nou Caracal. Scandalul creat are toate elementele necesare pentru a fi cap de afiş chiar la nivel naţional, cu interlopi, poliţişti, politicieni şi încrengături dubioase, aspecte care generează emoţii puternice în rândul populaţiei.
Dintre toate personalităţile publice, Nicolae Robu este, de departe, cel mai vulnerabil în acest moment. Fireşte, ar fi prea mult să spunem că primarul Timişoarei este implicat în practicile de tip mafia care au pus stăpânire pe oraş, dar o serie de greşeli de poziţionare şi de comunicare îl pun pe edilul-şef într-o situaţie deloc confortabilă.
Mai întâi, Robu a declarat public că în Timişoara nu există interlopi, într-un moment cum nu se poate mai prost: cu doar câteva zile înainte ca procurorii să destructureze o reţea infracţională de o amploare impresionantă. De ce l-a luat gura pe dinainte pe Nicolae Robu, de vreme ce grupurile infracţionale nu intră în atribuţia directă a primarului?
A fost prima eroare. A urmat declaraţia incredibilă a fostului consilier al lui Robu, Ionuţ Nasleu, care s-a poziţionat categoric de partea interlopilor, iarăşi, într-un moment total nepotrivit: cu doar câteva ore înainte ca în media să apară imagini şi declaraţii despre ororile săvârşite la Timişoara!
Greşelile se ţin lanţ şi se ajunge la situaţii de-a dreptul scandaloase: după ce este audiat de DIICOT, Ionuţ Nasleu se duce la un eveniment unde se aşază lângă… soţia primarului Timişoarei! Atenţie, fostul consilier venea de la o întâlnire cu procurorii, nu de la operă sau de la bibliotecă!
În fine, scandalul ia amploare, Robu simte că trebuie să schimbe abordarea şi îi cere lui Nasleu să aleagă între el şi interlopi. Avem, din nou, o mişcare nedemnă de un primar de mare municipiu, care duce cazul în derizoriu şi lasă loc speculaţiilor. Robu s-a comportat asemenea unei neveste supărate pe soacră, care, în timp ce mestecă-n oală, îi spune bărbatului: „Ori cu mine, ori cu măta!”.
Cireaşa de pe tort o pune tot Ionuţ Nasleu, într-un lanţ nesfârşit al greşelilor impardonabile la un asemenea nivel: fostul consilier se dezice brusc de cei cărora le declara prietenie pe viaţă cu doar două zile în urmă!
Ce urmări va avea acest scandal din punct de vedere politic? Dacă lucrurile se opresc aici şi apare repede altceva mai spectaculos, Nicolae Robu nu pierde mult. Dacă, însă, din dosar mai transpiră aspecte înfiorătoare din lumea interlopă (de genul „omorâm 50-100 de oameni”), emoţia colectivă va fi prea puternică pentru ca Nicolae Robu să-şi mai permită luxul să le
spună altora să aleagă.
Timişoara riscă să devină un nou caz Caracal, unde nu mai trebuie amintite măsurile extreme care au urmat.
foto: pressalert