Timișoara în prag de iarnă: frig, întuneric și mizerie

Timișoara în prag de iarnă: frig, întuneric și mizerie

Din păcate, așa arată Timișoara momentului: cu frica de a nu mai avea căldură și apă caldă de la o zi la alta, plină de pubele din care gunoiul dă pe dinafară și vegetație lăsată neridicată, iar mai nou, fără iluminat stradal în tot mai multe cartiere.

Cu mizeria începusem să ne obișnuim,  problemele de la Colterm le știm pe de rost și dacă ne trezim la ora trei noaptea, acum mai trebuie să suportăm și întunericul și să orbecăim pe străzi. Astea sunt și temele discutate prin cartiere, bineînțeles după obligatoria întrebare ”te-ai vaccinat?”: ”voi mai aveți căldură?”, ”aveți apă caldă tot timpul?”, ”la noi nu mai e curent pe stradă” sau ”iar stăm cu tomberoanele pline”.

Avem, iată, o imagine tristă a modului în care au evoluat discuțiile dintre timișoreni: de la principii, integritate și respectarea drepturilor omului, la frig, întuneric și mizerie, în timp ce de la autoritățile locale auzim aceleași două cuvinte obsesive: digitalizare și transparență.

Fiecare, cu Timișoara lui…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “Timișoara în prag de iarnă: frig, întuneric și mizerie

  1. Ce asteptari ai de la un barbat de 38 de ani casnic caruia nevasta ii cumpara casa?
    Romanii il fac primar.Astea sunt rezultatele.

  2. Primar ca primar daca era la un catun cu 30 de famili treaca mearga.Dar sa protipit ca ditai primar la un oras ca Timisoara.Fara studi,fara domiciliu,fara cunostinte minime in administratie,sa inconjurat de o trupa de „SPECIALISTI”in taiatul frunzelor la caini dar cu carnet de membru USR.Atunci ne mai miram unde am ajuns!Uitativa si la Sect 1 Bucuresti aceiasi situatie trasa parca la indigou cu Timisoara

    1. Fara sa fiu rau, se pare ca la partea cu studiile au lipsit mai multi. Si sa revin la subiect…mizeria nu o fac primarii sau oamenii din parlament. Mizeria o facem noi, oamenii astia educati care suntem.
       

  3. Asta e realitatea unui vot,exprimat gresit,sau a unor legi facute prost si aplicate la fel. Dupa bine, vine rau,dar dupa rau vine si mai rau. Timisoreni,ce faceti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *