Timişoara face un pas mare spre civilizaţie în domeniul medical

Odobescu

Începând din luna ianuarie a anului viitor, timişorencele care vor trece pragul Ambulatoriului de Obstetrică şi Ginecologie de la Odobescu vor avea ocazia să fie investigate şi tratate într-un spaţiu elegant, proaspăt renovat, extins, dar şi dotat cu mobilier şi echipamente medicale ultraperformante.

Anunţul a fost făcut vineri de reprezentanţii Spitalului Municipal Timişoara, care au mai precizat că lucrările de reabilitare efectuate asupra imobilului construit în perioada 1895 – 1897 au combinat modernizarea incintei cu acţiunea de restaurare a tâmplăriei originale, de lemn masiv, şi a porţii de acces, căreia i s-a redat strălucirea de odinioară.

„Proiectul a fost iniţiat în 2009, iar şansa finanţării a apărut în 2014. Din punctul de vedere al Spitalului Municipal, aduce o întreagă gamă de servicii în ambulator, pe un palier al standardelor actuale în domeniu. Dispunem acum de 14 cabinete de consultaţii – dublul celor care au funcţionat îniţial în această policlinică – şi avem posibilitatea de a asigura la nivel de performanţă un act medical de calitate”, a subliniat Octavian Mazilu, adăugând că se bucură pentru această realizare care contribuie la dezvoltarea insituţiei pe carre o conduce.

Un mare câştig, din punct de vedere medical, este faptul că în cabinetele moderne, cu pardoseală de un vernil cald şi pereţi albi, luminoşi, se vor putea desfăşura consultaţii de obstetrică şi ginecologie, investigaţii ecografice, manevre chirurgicale care se pretează la efectuare în ambulator.

ginecologie

În plus, personalul, respectiv 45 de medici de la Odobescu, care vor avea program şi aici plus cinci asistente nou angajate, vor avea posibilitatea de a lucra în condiţii de confort.

Pe lângă cabinete, s-au mai amenajat un spaţiu pentru sterilizare, un vestiar pentru cadrele medicale şi mai multe grupuri sanitare, atât pentru salariaţi, cât şi pentru paciente.

„Sunt cabinete în care se vor putea face videocolposcopii, investigaţii în urma cărora se poate depista cancerul incipient de col uterin, excizii ale zonei suspecte, dar se vor putea da şi diagnostice histopatologice corecte”, a explicat Olimpia Oprea, medic ginecolog la Maternitatea Odobescu, al cărei ambulatoriu urmează să primească în curând şi aparatura.

Pe bază de trimitere de la medicul de familie, domnişoarele şi doamnele care vor veni aici vor beneficia în mod gratuit de toate consultaţiile, odată cu finalizarea acestui proiect finanţat cu un total de 10.700.000 de lei, din care circa 6.000.000 au fost investiţi în echipamente de ultimă generaţie.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *