Timișoara, capitala autogărilor

autogara JRC

Cârcotașii pot găsi multe lipsuri Timișoarei. Nu avem o gară ca lumea, nici centură, nici spital regional, nici bazin olimpic, lipsind și multe alte lucruri așteptate de mult timp în acest oraș. Dar, pe de altă parte, avem și obiective cum rar se mai găsesc prin alte municipii.

Bunăoară, autogările, care reprezintă un capital la care e greu de crezut că poate rivaliza cineva cu Timișoara. Autogara veche, din Piața Iosefin, are o grămadă de ”surori” în urbea de pe Bega.

Cea mai apropiată e doar la câțiva pași, chiar vizavi, că nici nu apucă șoferii să bage în viteza a doua, după ce au plecat din Iosefin.

Mai este una și lângă gară, pentru că așa e la Timișoara, câte firme de transport există, tot atâtea autogări trebuie să le corespundă!

Este o autogară și în zona Sălii Olimpia, una un pic mai jos de aceasta, alta funcționând și în Calea Buziașului, pentru că fiecare firmă trebuie să aibă autogara proprie.

Cel puțin asta este regula la Timișoara în materie de autobuze. Vrea cineva să meargă în altă localitate, trebuie obligatoriu să se uite pe ”net”, ca să afle de unde pleacă mijlocul de transport, pentru că altfel pierde cursa. Ai de așteptat pe cineva de la Petroșani, trebuie neapărat să te uiți în prealabil pe ”net”, ca să nu stai la cursa de Craiova. Mai greu e cu oamenii în vârstă, care nu prea stăpânesc calculatorul, dar circulă cu autobuzele.

Dacă tot nu reușim să facem o autogară ca lumea, urmează, probabil, să se deschidă și noi aeroporturi în Timișoara, câte unul pentru fiecare firmă operatoare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Timișoara, capitala autogărilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *