Timișoara are un plan urbanistic general vechi de două decenii

Timișoara are un plan urbanistic general vechi de două decenii

Noul arhitect-șef al Timișoarei, Gabriel Almăjan, își va prelua, de săptămâna viitoare, funcția, în mod oficial. Una dintre problemele pe care va trebui să le rezolve este finalizarea Planului Urbanistic General PUG), la care se lucrează încă de pe vremea când primar era Gheorghe Ciuhandu, adică de fix zece ani.

Telenovela PUG-ului orașului de pe Bega a început în secolul trecut, documentul fiind elaborat în 1998 și aprobat de Consiliul Local Timișoara în 2002. În mod normal, un astfel de plan urbanistic are o valabilitate de zece ani, astfel că, înainte de 2012, administrația Ciuhandu a început demersurile pentru elaborarea unui nou plan urbanistic general.

Întrucât schița prezentată a fost contestată de unii consilieri locali, pentru că se aflau în campanie electorală, PUG-ul vechi a fost (răs)prelungit, prin decizii succesive ale aleșilor locali, în timp ce se lucra de zor la cel nou. În anul 2019 a existat chiar și un blocaj la nivelul Direcției de urbanism, întrucât Prefectura Timiș a reclamat faptul că PUG-ul a fost prelungit fără aviz de la Ministerul dezvoltării. În cele din urmă, situația s-a rezolvat, iar PUG-ul cel vechi de două decenii a fost prelungit până la 31 decembrie 2023.

Șef nou, probleme vechi

Gabriel Almăjan a declarat în privința noului PUG următoarele: „Planul urbanistic general trebuie cât mai repede finalizat. Noi – arhitecții, urbaniștii, comunitatea, investitorii, toată lumea – avem nevoie de un instrument modern, actual și integrat cu tot sistemul urban și periurban al Timișoarei, adică localitățile limitrofe în relație cu orașul și investițiile majore, în infrastructură rutieră și așa mai departe.

De asemenea, vreau să punctez aici, avem nevoie de un instrument extrem de important care se numește GIS, un plan care integrează toate caracteristicile parcelelor, pe care trebuie să-l folosească nu doar proprietarii, ci mai ales autoritățile și proiectanții, și în care să se regăsească toate informațiile la zi cu privire la proiectele în derulare, autorizațiile emise, certificate sau planuri urbanistice în lucru, pentru a avea în timp real informații despre ceea ce se întâmplă într-o anumită zonă”.

PUG-ul, ca prioritate zero

Noul plan este foarte important, cel puțin la nivel declarativ. „Prioritatea zero în activitatea mea va fi PUG-ul sau, hai să zicem, urgentarea, grăbirea procedurilor de aprobare a PUG-ului. Trebuie să avem un PUG care, chiar dacă, ulterior, în ani, constatăm că trebuie revizuit, ne este necesar ca instrument de lucru. Astăzi este o problemă în Direcția de urbanism faptul că nu avem o bază de date coordonată, iar aceasta se poate face prin PUG și prin GIS. Este foarte greu să lucrezi ca inspector, ca orice arhitect în urbanism, dacă nu ai arhive, baze de date tehnice corelate. Este extrem de greu și greșelile se pot face, intenționat sau nu”.

Almăjan a studiat propunerea de OUG de pe pagina de internet a Primăriei Timișoara și știe că există o listă de observații de la Ministerul dezvoltării care trebuie luate în considerare.

„Trebuie continuate discuțiile cu Consiliul Județean Timiș, pentru că politicile generale de dezvoltare teritorială – care, de fapt, presupun integrarea în PUG a coridoarelor de transport, rezolvarea mobilității cu localitățile periurbane – sunt foarte importante ca să putem avea o dezvoltare integrată. Ca estimare a termenului de finalizare a noului PUG al Timișoarei mi-e foarte greu să vă spun. Mi-aș dori ca într-un timp rezonabil să putem să-l avem aprobat. Sper să nu greșesc când spun un an de zile”, a declarat arhitectul-șef Gabriel Almăjan.

Declarația sa a fost nuanțată, însă, de primarul Timișoarei. „Hai să fiu eu un pic mai optimist. În acest an eu zic că este posibil să avem noul PUG. Chiar mă risc să spun asta”, a spus Dominic Fritz.

Deocamdată, avem doar declarații. Faptele se vor vedea (sau nu) de-a lungul timpului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *