Timişeni din localităţi prospere îşi părăsesc casele! Ciorile, șobolanii și duhoarea gunoiului le fac viaţa de nesuportat

Locuitorii unei comune timișene sunt nevoiți să plece în exil. Acest lucru în ciuda faptului că satul se află la șoseaua ce leagă Timișoara de Lugoj, terenul e fertil în zonă, iar situația ”de acasă” a oamenilor este satisfăcătoare.

Ciorile, șobolanii și o duhoare insuportabilă îi fac să-și lase averile strânse cu grijă de generații și să se ducă unde văd cu ochii. Localități prospere ca Belinț și Chizătău, care numără aproape 2.000 de locuitori, sunt puse la pământ de deponeul recent înființat la Ghizela.

”Oamenii vor să se mute din cauza mirosului și a pagubelor produse în agricultură. Trei familii sunt hotărâte să facă pasul chiar acum. Și eu voi pleca după ce dă copilul bacalaureatul”, spune chiar primarul comunei Belinț, Gheorghe Florin Laza.

Miros pestilențial

Diminețile îi prind pe locuitorii din Belinț și Chizătău cu geamurile închise, indiferent de anotimp. ”Dacă le deschizi, te sinucizi. Nu mai poți să respiri. Cui îi pasă?”, se vaită o gospodină.

Autoritățile locale au semnalat factorilor de decizie problema, însă mirosul pestilențial nu a ajuns până la Timișoara. ”De patru ani sunt probleme! Am făcut adrese la Consiliul Județean Timiș, la Prefectură și la Mediu. Mi-au zis că totul e ecologic”, spune primarul Gheorghe Florin Laza, care e de părere că e nevoie de aer proaspăt, iar asta nu se va întâmpla în următoarele decenii.

”Grămada de gunoi este de 15-20 de metri în aer! Cum îmi pot spune că deponeul e ecologic? E foarte aproape de noi, la o distanță de nici un kilometru dacă o iei prin câmp. Problema este că gunoaiele trebuie neutralizate, ori ei nu au oameni angajați care să lucreze. În plus, nici nu te poți apropia de ei, e ca la Gestapo! Tot gunoiul care se aduce acolo ar trebui procesat. La cât de mult e în prezent, nici peste 50 de ani nu va fi prelucrat. La Șanovița, se îngroapă gunoiul”, susține edilul-șef.

Potrivit acestuia, în ultimii ani a scăzut și calitatea apei, posibil din cauza infiltrațiilor în sol a lichidelor ce rezultă din descompunerea gunoiului. ”Din șase în șase luni facem analize pentru fântânile stradale, arteziene, cum le spunem noi. Rezultatele sunt din ce în ce mai proaste! În curând vom afla că nici apa nu mai e potabilă”, spune Gheorghe Florin Laza.

Șobolani cât iepurii

Dacă rasa umană declară că nu mai poate rezista în astfel de condiții de mediu, ciorile și șobolanii dau semne că le merge bine și câștigă lupta pentru hrană.

”Șobolanii au ajuns mari cât iepurii și s-au înmulțit foarte mult! În plus, nu mai facem față nici la ciori, care au ajuns să ignore semnalele acustice prin care încercăm să le speriem. Cultura de varză e praf! Nici porumb nu mai avem! Cioara se duce pe rând și scoate boabele afară după semănat. Dacă crește ceva, nu apucă recoltatul. Îl ciugulesc când e <<în lapte>>”, explică primarul comunei Belinț.

Este motivul pentru care comerțul stradal cu produse agricole – o sursă de venit la bătrânețe pentru cei cu grădini – a scăzut drastic în ultima vreme. În multe cazuri, marfa de pe cele câteva ”tarabe” provine de pe alte meleaguri sau de la Piața de Gros, căci terenurile localnicilor sunt pustiite.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 Răspunsuri “Timişeni din localităţi prospere îşi părăsesc casele! Ciorile, șobolanii și duhoarea gunoiului le fac viaţa de nesuportat

  1. Acum inteleg eu de ce preturile la case si terenuri in zona sunt mai mici decat in alta parte… E clar, cine poate, isi ia campii…

  2. Cu 9 ani in urma (atunci cand se faceau demersurile pentru infintarea deponeului)eu si cativa baieti din Ghizela si Paniova,am incercat tot posibilul sa-i conving pe locuitorii comunei Ghizela sa nu fie de acord cu acest proiect,sa nu semneze,le-am aratat poze cu diferite gropi asemanatoare pline de ciori si sobolani din Europa,insa mi-au râs în fața(„ceacia Ionut ni-a spus ca va fi dupa normiele ieuropiene”).Au votat si sustinut dupa, si pe nepotul acestui „ceacia Ionut”(primarul la acea vreme ,care a distrus această zonă pe o perioadă de câteva zeci de ani sau mai mult.Inclusiv persoane care știau foarte bine ce implică o groapă de gunoi în apropiere ,au râs de mine „nu are rost sa te zbati atât ,totul se face ecologic”.Acum se plang.Ar trebui să le zic si eu „nu are rost sa va plângeti atât, e cam tarziu”.Acum care ar fi soluția?Ca de cativa ani „câinii latră „ursul”merge.Garda de mediu a dat si ea aviz favorabil ,desi aceasta groapa este pe malul raului Bega,râu ce alimenteaza orasul Timisoara. Poate ieșirea oamenilor în stradă sa protesteze,deși asta trebuia la înființarea deponeului ,Sau reciclarea „după normele ieuropiene”DEZASTRU!!!!!

  3. Impozit, my precious! Asta îmi doresc eu jigodia de Ursu. Ca sa pot plăti viloaca, amanta,mașina, concedii in Antalia. Ha ha ha!

  4. Numai in Africa se mai depoziteaza gunoaiele asa si nu se recicleaza. Daca oamenii sunt dezbinati, nu-si fac o societate si sa-i dea in judecata La altii se pune direct printr-un cos in inox, triat, in conducte sub pamant ce transporta pt reciclare

  5. Situatia actuala de la deponeu se datoreaza fostului primar al com Ghizela,URSU,care a fost de acord sa cedeze terenul pentru organizarea deponeului si Garde de Mediu care a dat aviz favorabil.Cit mail traeste acest URSU,ar trebui sa fie cu domiciliul fortat alaturi de sobolani,in incinta deponeului.

  6. Stimate Domn Primar, de ce nu-i da-ti in judecata. Si noi cei din Sanovita si Ghizela suferim. Mirosul ajunge si pana la Iosifalau. Puneti-a impreuna cu toti primarii din zona si da-ti in judecata Garda de Mediu si pe aceaia care se ocupa de deponeu. Este o rusine cum isi bat joc autoritatile de noi. Dar impozit doresc. Rusine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare