Tentativă de asasinat asupra premierului slovac: Intervenţia chirurgicală a decurs bine

Tentativă de asasinat asupra premierului slovac: Intervenţia chirurgicală a decurs bine

Tentativă de asasinat asupra premierului slovac: Intervenţia chirurgicală a decurs bine

Premierul slovac Robert Fico, aflat în stare „critică” după ce a fost rănit miercuri de mai multe gloanţe a suferit o intervenţie chirurgicală care a decurs bine, a declarat viceprim-ministrul Tomas Taraba pentru BBC, relatează joi AFP, citat de agerpres.ro.

„Cred că va supravieţui în cele din urmă”, a declarat Tomas Taraba, potrivit căruia operaţia a decurs bine. „El nu se află într-o situaţie care să-i ameninţe supravieţuirea în acest moment”, a precizat el.

Anterior, ministrul de Interne Matus Sutaj Estok indicase, într-o conferinţă de presă, că a fost informat de medici că premierul se afla „într-o stare critică”.

CITEȘTE ȘI: Primăria Timișoara a început prigoana împotriva vânzătorilor din piețele agroalimentare (foto/video)

Potrivit ministrului Apărării, Robert Kaliniak, care s-a deplasat la spitalul unde a fost operat premierul, acest atentat este „un atac politic” la care va trebui să „reacţionăm în consecinţă”.

Premierul social-democrat slovac Robert Fico a fost rănit în abdomen prin împuşcare miercuri, în plină stradă, după o reuniune guvernamentală desfăşurată în afara capitalei Bratislava, în oraşul Handlova. Un suspect în vârstă de 71 de ani a fost arestat la faţa locului, potrivit presei locale. Acesta a tras patru sau cinci focuri de armă asupra premierului.

Sursa foto: Robert Fico/Facebook


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *