Tenis de masă: Fosta mare jucătoare Maria Alexandru a încetat din viaţă la vârsta de 84 de ani

Tenis de masă: Fosta mare jucătoare Maria Alexandru a încetat din viaţă la vârsta de 84 de ani

Tenis de masă: Fosta mare jucătoare Maria Alexandru a încetat din viaţă la vârsta de 84 de ani

Fosta mare jucătoare Maria Alexandru a încetat din viaţă, miercuri, la vârsta de 84 de ani, a anunţat Federaţia Română de Tenis de Masă pe pagina sa de Facebook.

”O veste tristă şi greu de acceptat, firul vieţii se rupe şi pentru campionii care par nemuritori. Legendă a tenisului de masă, Maria Alexandru rămâne în memoria noastră prin performanţele sale remarcabile, o sportivă care a scris istorie în tenis de masă şi în lumea sportului”, se arată în comunicatul FTRM.

CITEȘTE ȘI: Procedură pentru depistarea timpurie a unor afecțiuni oftalmologice grave, la Spitalul CF Timișoara. Poate preveni pierderea vederii. Cum se fac programări

Maria Alexandru a avut un palmares ”incredibil”, cu 12 medalii la Campionatele Mondiale, 3 de aur, 5 de argint şi 4 de bronz, 16 medalii la Campionatele Europene, 4 de aur, 5 de argint şi 7 de bronz, de 12 ori câştigătoare a Openului Angliei, dintre care de 6 ori la simplu, alte nenumărate medalii la alte competiţii internaţionale şi la campionatele naţionale, scrie agerpres.ro.

Toată cariera ei a fost legitimată la clubul Progresul Bucureşti.

”Maestră emerită a sportului, distinsă cu ‘Ordinul Muncii clasa I’, Maria Alexandru a fost una dintre cele mai titrate sportive ale tenisului de masă european şi mondial.

Maria Alexandru s-a retras devreme din viaţa publică, a preferat să fie discretă şi s-a stins acasă, alături fiindu-i prietena cea mai bună. Un pios omagiu unei sportive a cărei viaţă a fost tenisul de masă.

Maria Alexandru va fi înmormântată la Băile Herculane, lângă familie”, precizează Federaţia.

Sursa foto: Federația Română de Tenis de Masă


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *