Tendința meteo. Ploi, spre sfârșitul săptămânii, îndeosebi în nordul și vestul țării

Tendința meteo. Ploi, spre sfârșitul săptămânii, îndeosebi în nordul și vestul țării

Tendința meteo. Ploi, spre sfârșitul săptămânii, îndeosebi în nordul și vestul țării

Furtunile puternice din Atlantic vor aduce o vreme agitată și în România. În următoarele zile ne putem aștepta la intervale cu vânt puternic, ploi și averse în mai multe regiuni, dar și la temperaturi de până la 25 de grade, scrie meteoradar.ro.

Chiar dacă ne aflăm la aproape 2.000 kilometri de ocean, ciclonii din Atlantic vor afecta și vremea din țara noastră, mai ales în acest weekend și la începutul săptămânii viitoare.

Încălzire, averse și vânt puternic

După răcirea de la mijlocul acestei săptămâni, o masă de aer cald, de origine tropicală, va pătrunde dinspre sud-vest în sectorul anterior al depresiunii Ciarán.

Deși încălzirea va fi atenuată în zonele joase, temperaturile vor crește din nou în toată țara, iar în sud și sud-est se vor înregistra până la 24 – 26 de grade în acest weekend.

În majoritatea regiunilor țării vor fi intervale cu intensificări ale vântului, ploi și averse, iar cantitățile de apă vor atinge, local, până la 20 – 30 l/mp și chiar mai mult în zonele de munte. Pe alocuri, nu sunt excluse câteva tunete și fulgere, mai ales sâmbătă.

CITEȘTE ȘI: La 5 dimineața, circulația tramvaielor a fost blocată de o mașină parcată pe strada Gh. Doja din Timișoara (video)

În vestul și nordul țării, vor fi posibile câteva ploi și în prima parte a săptămânii viitoare, în timp ce în sud și est, vremea va fi caldă și destul de însorită, cu maxime în jur de 18 – 23 de grade.

Vreme mai rece și șanse de ploi în unele regiuni

Temperaturile vor începe să scadă de pe la mijlocul săptămânii, dar nu putem vorbi de o răcire prea puternică. De fapt, în unele regiuni va fi în continuare destul de cald pentru luna noiembrie. De asemenea, ploile s-ar putea întoarce spre sfârșitul săptămânii, îndeosebi în nord și vest.

Deocamdată, activitatea ciclonică din Atlantic, alimentată de un curent jet foarte puternic, exclude, practic, orice tentativă de iarnă în zonele joase. Totuși, circulația atmosferică pare să mai schimbe după mijlocul lunii, chiar dacă e foarte posibil ca România să fie tot în partea „caldă” a continentului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *