Tendința meteo. Am putea avea primul episod de iarnă în mai multe zone din România

Se întorc ninsorile la munte. Vremea se va ameliora începând joi seara

Tendința meteo. Am putea avea primul episod de iarnă în mai multe zone din România

Un aer tot mai rece se apropie de România, iar în unele zone ploile reci de toamnă se vor transforma, trecător, în lapovițe și ninsori, anunță meteoradar.ro. Chiar dacă prima adiere a iernii nu va dura foarte mult, vremea va fi destul de rece și în perioada următoare.

Joi, cerul se va însenina în sud și est, în timp ce în nord și centru umbrele vor fi la îndemână, deoarece în prima parte a zilei mai sunt posibile câteva averse. Temperaturile vor fi destul de modeste, între 6 și 15 grade.

Începând de vineri, o depresiune atmosferică va începe să afecteze țara noastră. Inițial, sunt așteptate ploi doar în jumătatea vestică a țării, dar spre seară precipitațiile se vor extinde și în restul teritoriului, iar la munte vor predomina ninsorile.

Un ciclon va aduce ploi, vânt puternic și ninsori

Sâmbătă, ciclonul va ajunge în bazinul vestic al Mării Negre. Aportul suplimentar de umezeală din mare va conduce la o intensificare a precipitațiilor în regiunile estice. În același timp, dinspre est va pătrunde o masă de aer rece, iar temperaturile vor scădea tot mai mult spre seară.

Traiectoria ciclonului mai poate suferi modificări care pot afecta foarte mult evoluția vremii. Totuși, sunt șanse destul de mari ca în zonele mai înalte de relief din estul și centrul țării ploaia să se transforme treptat în lapoviță și ninsoare, mai ales în timpul nopții. Câțiva fulgi nu sunt excluși nici la câmpie.

CITEȘTE ȘI: Teodora Pop expune pictură la Showroom Mariner Timișoara

Vremea se va îmbunătăți duminică, dar va fi rece pentru această perioadă a anului. În unele zone, maximele nu vor depăși 1 – 3 grade, iar în județele din estul țării senzația de frig va fi accentuată de vântul puternic.

Vremea de toamnă continuă

Săptămâna viitoare va începe cu o dimineață friguroasă, cu minime ce vor scădea sub -5 grade în unele zone.

Ulterior, temperaturile vor crește din nou, dar momentan nu se mai întrevede nicio încălzire semnificativă a vremii, iar pe la mijlocul săptămânii e posibil un nou episod de precipitații.

Cel mai probabil, vremea se va menține mohorâtă, iar temperaturile vor fi apropiate de valorile normale pentru această perioadă, adică 5 – 10 grade în timpul zilei și în jur de 0 grade noaptea. În același timp, pe continent vom avea o circulație vestică a aerului, care, de regulă, nu favorizează instalarea iernii în zona țării noastre.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *