Tehnologii mai eficiente pentru execuția drumurilor. Congres național la Timișoara

Tehnologii mai eficiente pentru execuția drumurilor. Congres național la Timișoara

Tehnologii mai eficiente pentru execuția drumurilor. Congres național la Timișoara

La Timișoara a avut loc cel de-al XVI-lea Congres Național de Drumuri și Poduri, organizat de Asociația Profesională de Drumuri și Poduri din România. Este o acțiune care are loc o dată la patru ani și la care au participat specialiști din domeniul infrastructurii rutiere, proiectanţi, consultanţi, constructori, dar şi administratori ai reţelelor de autostrăzi, drumuri naţionale, drumuri judeţene sau străzi.

La manifestare a fost prezent și Sorin Grindeanu, vicepremier și ministru al transporturilor, care a declarat: ”O țară cu drumuri bune are și o economie solidă. Putem vorbi de economie dezvoltată cu o infrastructură dezvoltată și interconectată între toate modurile de transport. Pentru România, acești ultimi ani au fost ani de încercare, iar infrastructura de transport a fost obiectul articolelor presei și a criticilor. Meseria de drumar a fost de prea multe ori criticată și de prea puțin lăudată, deși această meserie e una dintre cele mai importante. Cinstea se ridică prin accelerarea proiectelor de infrastructură”.

Printre firmele participante, s-a numărat și Ale Drumuri și Poduri Banat, membră în Asociația Profesională de Drumuri și Poduri din România. Această companie, in ultimii 3 ani, a realizat investiții de peste 100.000.000 lei și are ca misiune eficientizarea tehnologiilor de execuție a lucrărilor de drumuri, prin aplicarea de soluții inovative și ecologice cu utilaje performante, concomitent cu aplicarea de măsuri de sustenabilitate.

Această misiune a fost aplicată în noua tehnologie superioară de așternere a mixturilor asfaltice stabilizate cu fibre celulozice tip MASF16 cu bitum modificat cu polimeri PMB, în lucrările executate la DN6 Lugoj- Caransebeș, pe o lungime de 38 km, DJ 581 Grădinari- Secășeni, pe o lungime de 8,5 km și va fi continuată la Autostrada A1 tronsonul Nădlac- Sebeș, pe o lungime de peste 200 km.

S-a utilizat mixtura asfaltică tip MASF16 datorită faptului că își îmbunătățește rezistența mecanică și determină o rezistență mai ridicată la deformare, fiind necesară la drumurile supuse traficului greu și a condiţiilor meteorologice caracteristice ţării noastre.

Eficientizarea tehnologică a fost utilizată în producerea mixturii asfaltice tip MASF16 în cea mai nouă și performantă stație de asfalt din Banat, pusă în funcțiune în anul 2022, cu o capacitate de 240 t/h, cu care s-au produs anul acesta în proporție de 75% mixturi asfaltice stabilizate, produse cu bitum modificat cu polimeri, însumând peste 50 km de drumuri naționale și județene.

CITEȘTE ȘI: Atenție, șoferi! Restricții de circulație în Timișoara

Marcajele rutiere sunt executate cu cea mai nouă și performantă mașină proprie de marcaj, utilizând o tehnologie modernă de aplicare cu vopsea bicomponentă la rece, beneficiile fiind multiple, printre care aplicarea mai rapidă, durabilitatea crescută în exploatare și timp, iar datorită tehnologiei de aplicare la rece, este prietenoasă cu mediul, îndeplinind condițiile de sustenabilitate.

Foto: Constantin Duma


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Tehnologii mai eficiente pentru execuția drumurilor. Congres național la Timișoara

  1. Cum ar fii trasarea unei benzi vizibile și noaptea pe ploaie,pe margine ori mijlocul drumurilor județene, chiar nationale.
    Suntem la nivel de Evul Mediu…
    Din cauza lor e CARNAGIU pe șoselele Romaniei

  2. Mergeti pe DN6 de la Lugoj spre Caransebes si tot pe DN6 de la sensul giratoriu spre Ghiroda pana la Remetea si cu siguranta se vede marcajul si pe ploaie…nu se pot face toate drumurile din tara intr’un singur an!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *