
Tânărul de 17 ani care a provocat accidentul mortal de la Giroc a fost reținut în arest
La data de 14 noiembrie, în urma probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un tânăr de 17 ani, implicat în accidentul rutier produs în localitatea Giroc, în urma căruia o tânără de 18 ani și-a pierdut viața.
Reamintim faptul că, la data de 14 noiembrie, în jurul orei 19:10, tânărul de 17 ani a condus un autoturism pe strada Trandafirilor din localitatea Giroc, iar la intersecția cu strada Cerbului ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un cap de pod.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul ar fi fost luat fără consimțământul proprietarei.
Ca urmare a testării tânărului cu aparatul din dotare, au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii unui eventual consum de substanțe interzise, a transmis IPJ Timiș.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În cursul zilei de astăzi, tânărul urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.


