Tânăr mort după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc din Timişoara. Dosar penal pentru ucidere din culpă. Ce a stabilit poliţia

Tânăr mort după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc din Timişoara. Dosar penal pentru ucidere din culpă. Ce a stabilit poliţia

Tânăr mort după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc din Timişoara. Dosar penal pentru ucidere din culpă. Ce a stabilit poliţia

În data de 21.12.2022, în jurul orei 23:50, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că în fața unui imobil situat pe strada Gheorghe Lazăr din municipiu, s-ar afla o persoană căzută la pământ, în stare de inconștiență, posibil de la etajul 10 al blocului respectiv.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, din nefericire fiind stabilit decesul unui bărbat, în vârstă de 28 de ani.

„În urma verificărilor efectuate, a reieșit că tânărul ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu alți doi bărbați, într-un apartament din bloc, iar la un moment dat acesta ar fi deschis geamul de la bucătărie, s-ar fi dezechilibrat și a căzut în gol.

CITEŞTE ŞI: Un șofer de 19 ani, beat, a fost reținut după ce a lovit șase copilași pe o trecere de pietoni. La Timișoara au ajuns trei victime

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Timis.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *