Tânăr infectat cu coronavirus, depistat într-un tramvai

Coronavirus: Rata de infectare în Timiș a ajuns la 8,49 la mia de locuitori

Un tânăr infectat cu SARS CoV-2 a fost depistat de jandarmi într-un tramvai din Arad. Mai mult, acesta nu purta nici masca de protecție sanitară.

Luni seara în jurul orei 20, un echipaj de jandarmerie aflat în serviciu a depistat un tânăr de 21 de ani din Arad, care nu a respectat măsura izolării la domiciliu, deși, potrivit Centrului Județean de Coordonare a Intervenției figura ca și infectat cu virusul SARS Cov-2.

CITEȘTE ȘI: Accident grav, cu trei mașini, în vestul țării – Renaşterea bănăţeană (renasterea.ro)

Bărbatul a fost depistat într-un tramvai în zona Pieței Gării, pe timpul desfășurării unor activități de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS CoV-2. Jandarmii au observat într-un tramvai care se deplasa spre Piața Gării, doi tineri, băiat și fată, care nu purtau masca de protecție sanitară.

La următoarea stație tinerii au fost invitați să coboare, iar în urma verificărilor efectuate jandarmii au constatat că pe numele bărbatului este emisă și o alertă de tip ,,coronavirus asociat”, respectiv infectare cu virusul SARS Cov-2. Conform prevederilor legale în vigoare tânărul avea obligația legală de a se izola la domiciliu, pentru a preveni răspândirea virusului în comunitate.

Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele tânărului actele  necesare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, conform Codului Penal.

Totodată cei doi au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 500 lei fiecare, pentru nepurtarea măștii de protecție sanitară, conform Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Actele de sesizare au fost înaintate organelor de cercetare penală.

 

newsar


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Tânăr infectat cu coronavirus, depistat într-un tramvai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *