Darius Şendroiu, 26 de ani, fiul unui om de afaceri din Hunedoara, a fost împuşcat la o partidă de vânătoare, în pădurile din Munţii Orăştiei.
„Poliţia Oraşului Călan a fost sesizată cu privire la faptul că, pe fondul de vânătoare 50 Ursici (zona Alun-Boşorod) s-a produs un accident de vânătoare în urma căruia o persoană a fost grav rănită. Până la sosirea echipei medicale, victima, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Deva, a decedat”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Horaţiu Onescu, şeful Postului de Poliţie din Boşorod, a fost cel care a tras cu arma, potrivit primelor informații oferite de autorități.
„Echipele de poliţie, însoţite de procurorul criminalist, s-au deplasat la faţa locului pentru efectuarea activităţilor specifice în astfel de situaţii, din primele verificări rezultând că partida de vânătoare a fost organizată cu îndeplinirea condiţiilor legale, iar prezumtivul autor este o persoană în vârstă de 37 de ani – membru vânător şi participant la vânătoare”, a informat Inspectoratulde Poliţie Judeţean Hunedoara.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, ancheta fiind efectuată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.
„Pe lângă ancheta penală pentru ucidere din culpă, efectuată sub coordonarea procurorului, există și o anchetă disciplinară, dispusă de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, vizând circumstanțele în care s-a produs acest incident”, a precizat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Polițistul se afla în timpul liber, vânătorii erau deținători legali de arme, iar vânătoarea era autorizată ca vânătoare de mistreți, au informat reprezentanții Inspectoratului.
Un tembel care mai este si politist! Oare cat de pregatit era si in privinta folosirii armamentului din dotarea politiei, atunci cand este in uniforma? Tragerile si instructajul periodic pentru activitatea din politie se face din pix pe hartie, unii sunt prea grasi sa-si miste fundul pana in poligon, altii se ocupa de ciubucuri! Cat dedpre controlul psihologic daca ar fi pe corect jumatate din politisti ar trebui internati la balamuc!