Tâlhar prins de un jandarm și un polițist aflați în timpul liber. Furase 8.000 de lire sterline!

Un bărbat care furase o plasă în care se aflau aproximativ 8.000 de lire sterline a fost prins după ce a fost urmărit pe străzile Aradului de un jandarm și un polițist aflați în timpul liber. Cei doi din urmă au fost alertați de strigătelor mai multor persoane. Acestea le-au relatat oamenilor legii că, un bărbat i-a sustras unei alte persoane o plasă în care se găsea o sumă importantă de bani, după care a luat-o la fugă, printre blocurile din zonă, în încercarea de a se face nevăzut.

„Vineri, 22 septembrie, în jurul orei 12.30, un jandarm și un polițist, aflați în timpul liber, pe o stradă din zona centrală a municipiului Arad, s-au sesizat, în urma strigătelor de alertare a unor persoane, despre faptul că, un bărbat i-a sustras unei alte persoane o plasă în care se găsea o sumă importantă de bani, după care a luat-o la fugă, printre blocurile din zonă, în încercarea de a se face nevăzut. Oamenii legii, au trecut la urmărirea suspectului, iar în scurt timp l-au imobilizat,solicitând și intervenția lucrătorilor specialiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Arad”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.

În urma verificărilor s-a stabilit că suspectul a urmărit victima, de la o casă de schimb valutar, unde aceasta schimbase o sumă de bani, până pe o stradă din apropiere, moment în care i-a sustras plasa cu bani, luând-o la fugă.

În momentul de față polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, scrie newsar.ro.

Foto arhivă


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Tâlhar prins de un jandarm și un polițist aflați în timpul liber. Furase 8.000 de lire sterline!

Lasă un răspuns