
LecTura de forță, la Timișoara. Cărți care te deschid
LecTura de forță, la Timișoara. Cărți care te deschid

LecTura de forță, la Timișoara. Cărți care te deschid

Secția de Arte ”Deliu Petroiu” din cadrul B.J.T., Bastion ”Theresia”, corp A, str. Hector, nr. 4, va găzdui joi, 12 septembrie, între orele 18 și 19,30, evenimentul intitulat ”Părinte Implicat – Club de lectură pentru adulți”.

Un exemplu de urmat! Sală de lectură, cu 3.500 de cărţi, într-o şcoală rurală din Banat

Târg de carte la Dumbrăvița. Și nu orice fel de carte, ci carte pentru copii! Manifestarea, aflată la a doua ediție, este organizată duminică, 11 iunie, între orele 12 și 20, la Casa de Cultură Dumbrăvița, din inițiativa administrației locale și a școlii gimnaziale din

Miercuri, 7 iunie, la ora 11, în Piața Libertății va avea loc cea mai mare lectură publică din România – în Capitala lecturilor publice, Timișoara.

„Să citești câte 10 minute în fiecare oră de limba română? Și nu o carte care „trebuie”, ci una pe care eu mi-am dorit-o cu adevărat? Mi s-a părut cea mai faină experiență!” (Mihai, clasa a X-a);

Consiliul Județean propune timișenilor iubitori de cultură expoziții temporare și permanente, ateliere, lansare de carte, precum și teatru de păpuși.