Ce a făcut Roman Abramovich de frică să nu rămână fără yacht-ul de peste 500 de milioane de euro. Cum arată ”bijuteria”

Ce a făcut Roman Abramovich de frică să nu rămână fără yacht-ul de peste 500 de milioane de euro. Cum arată ”bijuteria”

Patronul lui Chelsea a decis să-și mute yacht-ul în valoare de peste 500 de milioane de euro din portul din Barcelona. Toate activele lui Abramovich din Regatul Unit au fost ”înghețate”, iar miliardarul rus se teme ca măsurile luate împotriva sa, în contextul prieteniei cu Vladimir Putin, să nu se extindă și pe teritoriul Uniunii Europene.  

Motorina - sub 8 lei/litru, în premieră după 6 luni. Preţurile la carburanţi în Timişoara, miercuri, 28 septembrie 2022

Șeful ANPC acuză benzinăriile de cartel și anunță confiscarea veniturilor, împreună cu ANAF

Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu a declarat, joi, după şedinţa de la Palatul Victoria, pe tema creşterii preţurilor la carburanţi, de miercuri, care a produs cozi imense la benzinării, în întreaga ţară, că ”am putea vorbi de o structură, sau o iniţiativă de tip cartelar” şi că se analizează dacă unii comercianţi au majorat preţurile pentru că au făcut-o şi alţii.