
Calendarul sportiv al anului 2020
Fanii sportului trebuie să își facă un calendar special pentru ceea ce au de urmărit în 2020, în condițiile în care sunt anunțate câteva competiții…

Fanii sportului trebuie să își facă un calendar special pentru ceea ce au de urmărit în 2020, în condițiile în care sunt anunțate câteva competiții…

Pe data de 13 ianuarie, după vacanța de iarnă, elevii din învățământul preuniversitar se reîntorc la școală. Semestrul al doilea, care va avea o durată de 21 de săptămâni, va fi întrerupt, în perioada 4-21 aprilie, de vacanța de primăvară.

A fost stabilit calendarul sărbătorilor legale, pentru anul 2020. În fiecare an, în funcţie de acesta se stabilesc zile libere prin lege. În 2020, românii vor beneficia de 15 zile declarate libere.

Intrarea Maicii Domnului in Biserica este praznuita de catre Biserica Ortodoxa in fiecare an pe 21 noiembrie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta de foarte multi credinciosi si sub numele de Vivodenia sau Ovedenia.