Sute de elevi din Timiș învață în clădiri care nu sunt prevăzute cu toalete

Sute de elevi din Timiș învață în clădiri care nu sunt prevăzute cu toalete

Sute de elevi din Timiș învață în clădiri care nu sunt prevăzute cu toalete

Numărul școlilor și al grădinițelor care, din cauza infrastructurii, au toaletele amplasate în curte a scăzut în ultimii ani, autoritățile locale căutând soluții pentru corectarea unor astfel de situații.

Chiar și așa, un raport al World Vision România arată că, în 2019, 1.1.76 de unități de învățământ aveau toaleta în curte, cele mai multe fiind în mediul rural.

În Timiș, potrivit inspectoratului școlar județean, nu există școli sau grădinițe cu toalete în curte de tip latrină, însă unitățile de învățământ din Darova, Bârna și Beba Veche au clădirile toaletelor separate de cele în care se desfășoară activitățile didactice.

CITEȘTE ȘI: Sume consistente au intrat în conturile a patru unități administrativ-teritoriale timişene

Clădirile în care au fost amenajate toalete sunt construcții din beton sau cărămidă și au toate dotările, respectiv apă, curent electric, încălzire.

În corpurile de clădire destinate activităților didactice, precizează reprezentanții inspectoratului școlar, nu este posibilă amenajarea toaletelor în incinta lor, din cauza lipsei de spații.

Nici elevii din Timișoara nu sunt scutiți în totalitate de deplasările exterioare la toaletă, în alte clădiri decât cele în care învață.

Tot din cauza spațiilor insuficiente, sute de elevi din Timișoara, dar și din localități periurbane, au fost distribuiți în construcții modulare (așa-zisele containere) nedotate cu toalete.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *