Sute de angajaţi de la o fabrică din vestul ţării îşi pierd locurile de muncă

Sute de angajaţi de la o fabrică din vestul ţării primesc o veste devastatoare! Compania care deținea această fabrică își face bagajele și închide porțile punctului de lucru, lăsând fără serviciu circa 700 de oameni.

Cel mai mare angajator din Moldova Nouă, compania Delphi Packard, își închide porțile în orașul de la malul Dunării, aruncând în stradă 698 de oameni, anunță bugetul.ro.

Conform sursei citate, societatea a tras semnalul de alarmă încă de anul trecut, atunci când, pe cifre, reducerea personalului a fost de aproape 1000 de salariați.

La ora anunțului închiderii punctului de lucru Delphi Packard din Moldova Nouă, compania mai avea 698 de angajați, care, la final de martie sau chiar mai repede, se văd nevoiți să-și caute alte locuri de muncă.

„Vom face toate demersurile necesare împreună cu părţile implicate pentru a minimiza impactul negativ şi pentru a căuta soluţii care să-i ajute pe angajaţii afectaţi de această măsură“, a anunțat compania.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

1 Comments
Șerban 5 februarie 2018
Urmează și Delphi din Sânnicolau Mare. Procedura a demarat deja dar nu a fost făcută public încă.