
Surprize la Târgul de Crăciun de la Timișoara
Ajuns la la cea de-a XVII-a ediție, Târgul de Crăciun din Timișoara se deschide sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv.
Acest moment mult așteptat de timișoreni va fi însoțit, pe scena din Piața Victoriei, de un spectacol susținut de Horia Brenciu & HB Orchestra, precedat de un recital al solistului timișorean de origine braziliană Sandro Machado, finalist, anul trecut, la Vocea României și câștigător, în acest an, al Trofeului „Mamaia”, cu piesa compozitorului Cristian Faur.
Timp de cinci săptămâni, în perioada 30 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025, timișorenii sunt invitați la o călătorie în Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii, pentru a se bucura împreună de cea mai mare roată panoramică din România, de trei carusele, de atelierul lui Moș Crăciun, precum și de trenulețul turistic care va pleca în fiecare zi din „gara lui Moș Crăciun” din fața Catedralei, purtând copii, părinți și bunici într-un tur al celor trei piețe principale din centrul orașului.
Înconjurați de personaje de poveste și decorațiuni luminoase, la scena din Piața Victoriei, seară de seară, cei prezenți se vor bucura de colinde și de clipe frumoase împreună, alături de Pragu’ de Sus, JazzyBit, Ana Kui, Dincolo de Ziduri, Jazz Tribe Quartet, Corala Contrast, dar și de două spectacole ale Ansamblului „Timișul”, pe 14 și 15 decembrie.
CITEȘTE ȘI: Varianta de Ocolire Timișoara Nord va fi extinsă la patru benzi
Ca în fiecare an, pe 6 decembrie, copiii îl vor aștepta pe Moș Nicolae la patinoarul din Piața Libertății, unde Asociația Magic Oz ne invită la un spectacol pe patine. Moș Crăciun sosește pe 22 Decembrie, cu daruri pentru micuții prezenți în Piața Victoriei.
În afară de zona centrală, un mic târg de Crăciun va fi organizat și în zona Calea Lipovei, împreună cu Școala de Circ.


