Suporterii din Timişoara au pornit la colindat să adune bani pentru familiile copiilor implicaţi în accidentul din Hunedoara

Suporterii din Timişoara pornesc la colindat să adune bani pentru familiile copiilor implicaţi în accidentul din Hunedoara

Suporterii din Timişoara au pornit la colindat să adune bani pentru familiile copiilor implicaţi în accidentul din Hunedoara.

Suporterii echipei de fotbal din Timişoara au colindat în faţa Catedralei din municipiu pentru a aduna bani pe care îi vor dona familiilor copiilor implicaţi în accidentul de la Petroşani, în care şase băieţi au fost loviţi de o maşină pe o trecere de pietoni. Unul dintre copii a murit la spital. Cei şase copii loviţi de maşină sunt legitimaţi la clubul Jiul Petroşani.

CITEȘTE ȘI: Agenţia de publicitate „Renaşterea bănăţeană” este închisă în perioada 23 – 26 decembrie. Anunţurile pot fi transmise online! 

”Pornim în Centru să colindăm pentru a strânge bani pe care să îi donăm familiilor copiilor, cu care suntem în contact. Orice sprijin este necesar în această perioadă grea”, au anunțat suporterii de fotbal pe Facebook.

Ei au deschis şi conturi pentru donaţii.

Donaţii se pot face şi în conturile AST Druckeria, deschise la Raiffeisen Bank:

LEI – RO76 RZBR 0000 0600 1231 2108

EUR – RO29 RZBR 0000 0600 1231 2954 (Swift RZBRROBU)

GBP – RO96 RZBR 0000 0600 1779 2830 (Swift RZBRROBU)

Revolut – @seretasv1h – +40723951775 – Adrian Sereţan (secretar Druckeria)

Cei care vor dona sunt rugaţi să menţioneze ”JIUL” la descrierea tranzacţiei pentru a ajuta organizatorii să ţină evidenţa donaţiilor.

Tot pe reţelele de socializare, mai mulţi oameni fac apel pentru donarea de sânge pentru unul dintre băieţii internaţi la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara.

”Se face apel de către familie pentru donare de sânge pentru Robert Călin. Unul dintre cei şase copii accidentaţi în Petrosani în data de 21.12.2022, pe trecerea de pietoni, are nevoie urgentă de sânge grupa A2 negativ. Se poate dona orice grupă de sânge. Este internat în Timişoara la Spitalul de copii Louis Ţurcanu. Cine poate să meargă la spital să doneze (se poate dona în orice centru din ţară ), să specifice pentru Robert Călin”, se arată în mesaj.

Şase copii au fost loviţi de o maşină pe o trecere de pietoni din municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara. La volanul maşinii se afla un tânăr de 19 ani care nu avea permis de conducere şi care consumase alcool, iar după accident, acesta a fugit, dar a fost prins la scurtă vreme de poliţişti, iar acum este arestat preventiv pentru 30 de zile. Unul dintre copii, un băiat de 11 ani, a murit a doua zi la Spitalul din Petroşani. Alţi trei au fost transferaţi la Timişoara, iar doi dintre ei sunt încă internaţi la Petroşani.

stiripesurse

foto: ProSport


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *