Supermarketurile ar putea fi închise duminica, iar sâmbăta să aibă program scurt

Supermarketurile ar putea fi închise duminica, iar sâmbăta să aibă program scurt

Supermarketurile ar putea fi închise duminica, iar sâmbăta să aibă program scurt.

Un proiect de lege care ar urma să schimbe regulile de funcţionare pentru marile lanţuri de magazine din România a fost depus în Parlament. Astfel, potrivit acestuia, supermarketurile ar putea fi închise duminica, iar sâmbăta ar putea avea program scurt.

Părerile românilor sunt împărțite privind o astfel de modificare, unii afirmând că au timp pentru cumpărături doar în weekend.

„Nu e un lucru bun, să ştiţi, pentru că e nevoie. Omul se duce, cumpără”, a spus un bărbat pentru Antena 3 CNN, citat de dcnews.

CITEȘTE ȘI: Când se încălzește vremea. Elena Mateescu, ANM: Până la 20 de grade Celsius

„Cred că ar fi rău, omul se ducea şi cumpăra. Lumea atunci e liberă, când să te duci? În timpul săptămânii? Eu sunt pensionară, dar cei care au serviciu…”, a spus o femeie aflată în piaţă.

„Eu în weekend îmi fac cumpărăturile, că în timpul săptămânii muncesc. N-avem încotro, dacă se închid, ne dăm după lege”, spune o altă femeie.

„Să închidă, e o idee bună, că aşa ar mai sta şi lumea liniştită. Pe de altă parte, mulţi îşi fac cumpărăturile sâmbătă şi duminică. Şi pentru supermarketuri ar fi un dezavantaj”, a spus un alt bărbat.

Alte țări în care supermarketurile sunt închise duminica

Potrivit Chat GPT, există diverse țări în care supermarketurile sunt închise în duminica.

1. Polonia: În Polonia, supermarketurile sunt în general închise duminica, conform unei legi adoptate în 2018.

2. Germania: În Germania, majoritatea supermarketurilor mari sunt închise în totalitate în zilele de duminică, cu excepția anumitor magazine din gări sau aeroporturi și a magazinelor mici.

3. Franța: Există restricții legale privind orele de funcționare a magazinelor în Franța, iar unele supermarketuri sunt închise în totalitate sau parțial duminica.

 

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Supermarketurile ar putea fi închise duminica, iar sâmbăta să aibă program scurt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *