Sunlight Theatre, la început de septembrie

light

Fundația Culturală Artmedia le pregătește timișorenilor o surpriză cum nu nse poate mai plăcută, pentru începutul toamnei.

Aflat la prima ediție, evenimentul Sunlight Theatre va fi o delectare prin teatru, o evadare din cotidian și va avea loc în serile de 3, 4 și 5 septembrie, de ora 19,30 la Grădina de vară a Filarmonicii „Banatul”, respectiv în Piața Sfântu Gheorghe.

„Aceste spaţii vor găzdui o selecție de spectacole pe care sigur le așteptați demult, într-un setup diferit, de cafe-teatru.

Conceptul Sunlight provine de la principalul element din teatru, lumina, care pune în evidență talentul actorilor și concentrează atenția omului asupra actului artistic. Lumina și artistul vor aduce acum publicul în afara sălilor consacrate pentru reprezentațiile de teatru, într-o perioadă atipică în care omul a pierdut conexiunea cu frumosul.

De aceea, tematica din această ediție își propune să ne aducă împreună, să aducă speranță și încredere că vom găsi curând Lumina de la capătul tunelului.

Am pregătit un program variat, cât apusul soarelui de lung, care cuprinde 11 întâlniri diferite cu lumea teatrului, în crescendo.

Este vorba despre cinci spectacole ale facultăților de profil din cele mai importante centre universitare din țară, trei conferințe-dialog cu actori și regizori consacrați (dintre care putem enumera personalități precum Maia Morgenstern, Marian Râlea, Pavel Bartoș, Alexandru Papadopol) moderate de cunoscuta actriță a Teatrului Național din Timișoara, Claudia Ieremia, dar şi trei montări de gală în în interpretarea artiștilor mai sus menționați: M-am hotărât să devin prost (3 septembrie), „Copilul lui Noe” (4 septembrie), respectiv „Liniste! Sărut.Acțiune!” (5 septembrie).

Publicul care are deja bilete cumpărate la spectacolele Artmedia amânate din lunile martie si aprilie pot transforma în voucher valoric biletele existente şi achiziţiona un nou tip de bilet la Sunlight Theatre @Flight Festival.

Bilete online se găsesc pe www.iabilet.ro , în magazinele Flanco, în reţeaua iabilet.ro/retea şi în reţeaua entertix.

Numărul maxim de participanţi la evenimentele din cadrul manifestării va fi de 350 pe zi, evenimentele urmând să se desfăşoare în condiţiile aplicării tuturor normelor de siguranţă”, anunţă reprezentanţii Artmedia.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *