Subvenţii mărite, dar încă foarte departe de media europeană

Salariul minim va crește la 3.000 de lei în agricultură și industria alimentară

Faptul că vor primi ceva mai mulţi bani din fonduri europene, ca plăţi directe aferente suprafeţei arabile, le cade bine, fără îndoială, fermierilor români.

CITEȘTE ȘI: Dealer prins în flagrant în timp ce vindea droguri din mașină, la Timișoara

Cu toată creşterea de unu până la cinci euro pe hectar, în funcţie de schema de subvenţionare pe care o accesează fiecare beneficiar, mai e mult, însă, până ca agricultorul nostru să se apropie semnificativ de suma medie pe care o obţin confraţii săi din restul spaţiului comunitar, adică de 269 de euro pe hectar.

Sunt aproape 12 ani de când România este membră a Uniunii Europene, iar la momentul aderării avea o agricultură slab dezvoltată, fărămiţată şi, în consecinţă, un randament modest în acest sector economic.

CITEȘTE ȘI: Pedofil prins în flagrant în Banat

În consecinţă, subvenţiile din partea UE în mod obiectiv nu puteau fi la nivelul celor alocate fermierilor din ţările cu o agricultură mult mai performantă.

Asta pentru că UE sponsorizează performanţa, nu subdezvoltarea. Totuşi, la vremea respectivă nu a fost vorba doar despre asta.

CITEȘTE ȘI: Bianca Drăguşanu e istorie! Victor Slav are o nouă iubită, care l-a însoţit la Timişoara

Negocierile cu UE s-au purtat amatoristic de către partea română încă din perioada de pre-aderare şi am ajuns ca, intrând braţ la braţ cu bulgarii în 2007, să primim subvenţii mai mici chiar şi decât ei, deşi în realitate erau chiar mai subdezvoltaţi decât noi în chestiunea agrară.

Dacă ne comparăm, însă, cu unul dintre statele admise în UE cu doar trei ani înaintea noastră, Malta, ne putem da seama şi mai clar de statutul nostru de rude sărace ale spaţiului comunitar: fermierul maltez primeşte subvenţii de patru ori mai mari decât al nostru!

„Va fi nevoie de o renegociere a plăţilor”

„Au fost şi factori obiectivi pentru care, la momentul intrării noastere în Uniunea Europeană, ni s-au alocat cele mai mici plăţi pe unitatea de suprafaţă din întreg spaţiul comunitar, dar au fost şi greşeli din partea celor care au negociat condiţiile de aderare.

Acum, după ce subvenţiile s-au mărit un pic, în mod categoric agricultorii apreciază decizia autorităţilor europene de a atenua discrepanţele în ceea ce priveşte plăţile pe suprafaţă. Nu putem uita, însă, că suntem foarte departe de media europeană şi că mai avem doar doi ani şi ceva până la încheierea exerciţiului financiar multi-anual.

Socotind de la momentul aderării, adică din 1 ianuarie 2007, vedem că până la finele anului 2020 se vor aduna 14 ani în care primim sume derizorii în comparaţie cu cele mai multe ţări din Uniunea Europeană. Considerăm că ar trebui ca din 2021 să beneficiem de un tratament egal cu ceilalţi fermieri europeni.

Va fi nevoie de o renegociere a plăţilor”, opinează Nicolae Oprea, secretarul executiv al Asociaţiei

Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice Timiş.

Subvenţia pe care o primeşte agricultorul român la ora actuală, prin cumularea diverselor scheme de plăţi pe suprafaţa agricolă, este de circa 180 de euro pe hectar, sumă cu aproximativ 90 de euro mai mică decât media de la nivelul UE.

Din acest an vor apărea nişte plusuri, cel mai semnificativ dintre acestea fiind de 5,23 euro/ha în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă, în timp ce majorări mai modeste vor fi aplicate la aşa-numita plată pentru înverzire şi la cea redistributivă, respectiv la schema pentru tinerii fermieri.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *