
Subiecte trase la indigo pentru două discipline diferite la concursul de „titularizare”. Instituția responsabilă de elaborarea lor e fără replică!
Candidații care au susținut, în acest an, concursul de ”titularizare” pentru ocuparea unui post de profesor psihopedagog în învățământul special au avut o surpriză neplăcută la proba scrisă din 17 iulie, când au constatat că subiectele nu figurau în bibliografia cerută pentru această specializare.
Mai mult decât atât, subiectele pe care le-au primit au fost trase la indigo (!) cu cele de la terapie educațională complexă și integrată, disciplină care se adresează educatorilor și învățătorilor din învățământul special.

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), structura din subordinea Ministerului Educației, responsabilă cu elaborarea subiectelor, a refuzat să răspundă solicitării formulate de Renașterea bănățeană în legătură cu această situație.
De îndată ce a primit solicitarea noastră, CNPEE ne-a transmis să ne adresăm direct Ministerului Educației, în condițiile în care, în decursul timpului, structura a dat curs și altor solicitări adresate de ziarul nostru, fără această deviere.
”Copy-paste”-ul subiectelor de la cele două discipline nu este singura greșeală, intenționată sau nu, pe care CNPEE o face la concursul de ”titularizare” sau la examenul de definitivat.
De ani și ani, se perpetuează aceleași probleme în redactarea subiectelor și pare că nimănui nu-i pasă.
Pe partea de metodică, cerințele sunt excesiv de teoretizate. Itemii formulați atacă elemente ce țin de aprofundarea pedagogiei la un nivel care nu are o legătură directă cu ceea ce se întâmplă în procesul instruirii de la clasă, precum și aspecte relevante mai degrabă pentru un concurs adresat directorilor unităților de învățământ sau inspectorilor școlari de specialitate.
Disproporționalitatea dintre timpul alocat rezolvării subiectelor și amplitudinea acestora este un alt aspect semnalat de candidați luând în considerare chiar și doar cerințele de redactare a unor eseuri care trebuie să cuprindă mai multe pagini.
De 20 de ani, subiectele concepute de CNPEE pentru profesori arată că această instituție a rămas încremenită în secolul trecut. Lucrurile s-au schimbat aproape fundamental în procesul de predare-învățare-evaluare, în nivelul de interes al elevului pentru procesul pedagogic, în metodele didactice, dar CNPEE nu are de unde să știe acest lucru, câtă vreme nu are curiozitatea de a deschide ușa unei săli de clasă.



Din pacate, cei care propun subiectele pentru examenul de titularizare la disciplina PPS si TECi nu au intrat niciodata pe usa unei clase dintr o scoala speciala. Habar n au de specificul acestor discipline, habar n au de munca profesorilor care e diferita si deci, didactica specialitatii nu este aceeasi. Spre exemplificare, unui profesor psihopedagog ii revine in munca cu elevul special sarcina sa desf activitati recuperatorii, corectiv terapeutice, de TTL, terapii specifice si programe de interventii, pe cand unui profesor de la clasa, sa transmita competente cognitive, curriculum, etc. Nu mai zic faptul ca PPS este pt inv special gimnazial iar TECI este pt inv special primar. In concluzie, adresati va printr o petitie Ministerului Educatiei, pentru reglarea acestei situatii care persista de cativa ani, in aceasta confuzie generala cand se propun subiectele pt PPS si TECI. Urmeaza Definitivatul!
Un articol care spune lucrurilor pe nume.Mai mult,baremele de la subiectele de psihopedagogie sunt incomplete.Spre exemplu în bareme se spune doar că se acorda un punct pt definiția unui termen,dar nu se definește acel termen.La fel pt enumerarea unor termeni,dar nu se specifica exact care ar fi acei termeni..etc.
Ca în orice sistem al statului…mulți habar nu au…ce caută acolo…???
Ar fi avut dreptul să iasă din examen sau să solicite itemi adecvați programei?
Nu se rezolvă nimic. S-a mai întâmplat o dată, examen de titularizare 1994,biologie.Nu au existat subiecte pentru specializarea Științe naturale și agricole ( 3 ani) ci doar pentru biologie (4 ani),deși programele erau diferite. A fost anunțat presedintele comisiei, care nu știa că există profesori în această situație. Profesorii au rezolvat subiectul respectiv, au obținut note peste 7 dar la repartiția pe post au fost respinși pentru dosare invalide.
Cei de acolo, ca și mulți din minister, inclusiv actuala ministră, nu predau sau nu au predat niciodată! În plus, sunt foarte multe situații în care profesori buni la clasă, apreciați de directori, părinti și elevi, nu reușesc să ia 7 la „titularizare”, din cauză că e prea teoreticizat, că subiectele sunt prea ample sau prea de amănunt. Cei de acolo habar nu au că nu mai există maiștri instructori în liceele tehnologice, care de obicei sunt foarte buni în meseria lor, elevii chiar învață meserie, dar nu reușesc nicicum să ia 7 și preferă să plece din sistem!!! De asemenea nu mai sunt profesori de chimie, fizică, Informatică…în condițiile în care informaticienii foarte buni nici nu se gândesc să vină în sistem…. Degeaba în legile educației se scrie că directorii sunt angajatori, dar de fapt sunt doar scriitori și semnatari de contracte, nu angajatori! Tot inspectoratele și ministerul sunt pionii principali, deși se clamează …autonomia și descentralizarea sistemului de educație!!!
Se cer metode moderne de predare și evaluare la clasa (extrem de normal, dealtfel), dar acest examen cere profesorilor sa toceasca și sa reproducă! Anul trecut, la una din materiile de examen s-a cerut chiar si reproducerea din nota de prezentare a programei! Deși se iau note peste 7, posturile ( chiar și incomplete) nu sunt scoase pentru titularizare – dar se regăsesc an de an ca fiind libere! Deci, în aceasta situație, cineva cu nota peste 7 va mai da examenul de câteva ori!
Acestea sunt subiectele de anul trecut la pps!
Nu sunt subiectele de anul acesta la PPS
Eu cred ca ar trebui schimbat sistemul de examen si anume sa fie tip grila si asa vom scapa si de acesti profesori care corecteaza de cele mai multe ori fara mila .
In final Teoria ne pune batai de cap si nu practica… in ministerul efucatiei ar trebui sa ajunga oameni competenti care sa sustina si sa ajute profesorii!….subiecte atat de subiective cu loc de interpretare larga!
Cei mai multi dintre
Profesorii buni la catedra sufera la aceste examene! As dori sa vad un titular cu o vechime de 20-30 ani la un examen asemanator cum s’ar descurca?