Studenţii din Timişoara spun nu cazării refugiaţilor în cămine

Recent, Ministerul Educaţiei a solicitat o evaluare a spaţiilor din cămine pentru o eventuală primire a refugiaţilor. Mai exact, Sorin Câmpeanu, ministrul educaţiei, a cerut universităţilor din ţară, dar şi inspectoratelor şcolare, să identifice locurile disponibile în căminele pe care le administrează.
Studenţii se împotrivesc

Alianţa Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), din care face parte și Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), protestează faţă de această decizie aberantă. „ANOSR atrage atenția asupra deficitului grav de locuri de cazare cu care se confruntă universitățile din România, aproximativ un sfert dintre studenții care au nevoie de un loc de cazare neputând beneficia de acest drept, și consideră că decizia guvernului de a solicita universităților să pună la dispoziție locuri de cazare din căminele lor pentru refugiați este una pripită și nefericită”, se arată în comunicat.

„Suntem conştienţi de situaţia nefericită în care refugiaţii sirieni se găsesc în prezent şi apreciem iniţiativa guvernului de a lua măsurile necesare sprijinirii acestora, ba chiar milităm pentru ca aceştia să fie sprijiniţi de statul român şi de instituţiile Uniunii Europene să treacă peste aceste momente dificile, însă considerăm că o problemă nu se rezolvă provocând altele”, se mai precizează în respectivul anunţ.

Universităţile timişorene nu au identificat locuri pentru refugiaţi

Universitatea Politehnica (UPT), Universitatea de Vest (UVT) şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara (USAMVB) nu au identificat locuri pentru refugiaţi. Paul Pârşan, rectorul USAMVB, ne-a declarat că nu dispune de spaţii de cazare libere.

Nici la Politehnică nu sunt locuri suficiente în cămine, iar potrivit celor declarate de Viorel Şerban, rectorul UPT, din experinţa trecută o imagine clară „vom avea după începerea anului universitar”. De spaţii de cazare nu dispune nici Universitatea de Vest, mai ales că mulţi dintre studenţii acesteia sunt nevoiţi să se cazeze în căminele UPT.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *