Studenți ai Universităţii de Vest din Timişoara, premiați la cel mai mare concurs de robotică din Europa
Cea de-a XV-a ediție a celui mai mare concurs de robotică din Europa – RoboChallenge -, organizată de Universitatea Politehnica din București în perioada 1-3 noiembrie 2024, a reunit reunit aproximativ 1.154 de participanți din 25 de țări de pe 5 continente.
Cele 75 de echipe s-au întrecut în cadrul celor 18 secțiuni ale competiției, aducând în fața juraților proiecte interesante și inovatoare.
Universitatea de Vest din Timișoara a fost reprezentată Echipa Smart::Bits a Facultății de Matematică și Informatică de la Universitatea de Vest din Timișoara, compusă din trei sub-echipe, fiecare participând cu un proiect inovativ în cadrul secțiunii Freestyle Showcase. Proiectele lor – SoundSight, SpotFinder și MediTrack – au fost apreciate, câștigând un loc important în clasament.
SoundSight, proiectul care a câștigat locul al 3-lea, este un sistem de ochelari care poate citi coduri de bare și date de expirare de pe produse, oferind astfel informații audio pentru persoanele cu deficiențe de vedere.
SpotFinder s-a clasat pe locul al 4-lea, propunând un sistem bazat pe senzori de distanță, destinat identificării celui mai apropiat loc de parcare disponibil pentru utilizatori.
MediTrack a obținut locul al 6-lea și reprezintă un dozator automatizat de medicamente, personalizabil în funcție de necesitățile specifice ale utilizatorului.
Echipa Smart::Bits este formată din studenții: Theodor Grumeza, Daniel Miron, Bogdan Bozga, Răzvan Iovescu, Richard Baczur, Alexandru Beca, Thomas Lazăr, Răzvan Țînca, Tania Giurovici, Marijus Musta, Andrei Vițan, Matei Albu, Alina Roșoga, Teodora Mircea și Flavius Grădinariu, potrivit informațiilor transmise de UVT.