Străzile, în atenția edililor locali. Într-o comună timișeană vor fi demarate ample lucrări de investiții

belint 5

În comuna timișeană Belinț, se află în pregătire demararea unor investiții care vizează amenajarea sau reabilitarea străzilor.

Astfel, se derulează ridicarea topo pentru strada din mijlocul localității pe care se vor amenaja patru kilometri de alei pietonale.

Dacă timpul va permite, edilii locali își doresc ca lucrarea să înceapă în această toamnă, iar dacă nu, șantierul se va deschide la primăvară.

Nici satul aparținător Chizătău nu stă foarte bine la acest capitol, dar bugetul local nu permite decât o etapizare a acestor lucrări.

În schimb, a fost elaborat caietul de sarcini pentru reabilitarea a două străzi din acest sat.

Motivul intervenției îl constituie faptul că localnicii au ocupat parțial spațiul public cu diverse materiale sau și-au extins grădinile pe acesta.

Pe alocuri există și porțiuni aproape împădurite.

După degajarea terenului se va trece la reamenajarea străzilor, încât să redevină practicabile pentru circulația rutieră și pietonală.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *