Start apatic al campaniei electorale

afise campanie

Pentru alegerile din 5 iunie, sunt interzise bannerele, mesh-urile, afişele, dar şi oferirea de găleţi, pixuri, umbrele, căni, sacoşe, jachete, fulare sau alte materiale promoţionale

Nu vor avea loc nici spectacole artistice, serbări câmpeneşti sau focuri de artificii

De ieri, suntem în campanie electorală. În 5 iunie vor avea loc alegeri locale pentru desemnarea primarilor, a consilierilor locali şi a consilierilor judeţeni.

Ulterior, aceştia din urmă vor alege preşedintele consiliului judeţean. Va exista un singur tur de scrutin, la fel ca şi la alegerile din 2012, chiar dacă au existat nenumărate controverse cu privire la acest aspect. Pentru funcţia de primar al Timişoarei, şi-au depus candidatura următoarele persoane: Nicolae Robu (PNL), Florin Bîrsăşteanu (PSD), Marius Dugulescu (PMP), Zsolt Molnar (UDMR), Ion Răducanu (UNPR), Cosmin Trif (PPU), Ilarie Bordeaşu (ALDE), Gabriela Tiriteu (Partidul BUN), Petrică Folică (PND), Adrian Orza (independent) şi Liviu Băcana (independent).Pentru conducerea Consiliului Judeţean Timiş nu mai există candidaturi uninominale, ca la alegerile din 2012, preşedintele acestei instituţii urmând a fi ales din rândul consilierilor judeţeni.

Vor fi 37 de astfel de aleşi, iar partidul care va obţine majoritatea (singur sau într-o alianţă) va desemna preşedintele. Principalii competitori se anunţă a fi Sorin Grindeanu (PSD), Alin Popoviciu (PNL) şi Titu Bojin (UNPR), cu toţii fiind capi de listă la partidele din care fac parte.

Startul campaniei a fost aproape total lipsit de impact, departe de desfăşurarea de forţe de la scrutinurile precedente. Principala cauză o constituie noua legislaţie electorală, care stabileşte reguli ferme pentru această campanie.

Astfel, sunt interzise bannerele, mesh-urile, panourile publicitare fixe sau mobile, steagurile şi ecranele publicitare, publicitatea luminoasă, cea pe vehicule, spectacolele, serbările câmpeneşti şi focurile de artificii. De asemenea, este interzisă achiziţionarea şi oferirea pixurilor, cănilor, ceasurilor, tricourilor, jachetelor, gecilor, pelerinelor, vestelor, şepcilor, căciulilor, fularelor, sacoşelor, pungilor, umbrelelor, găleţilor, brichetelor, chibriturilor, produselor alimentare, alcoolice sau a ţigărilor.

Sunt permise doar afişele electorale cu dimensiuni de cel mult 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă prin care se convoacă o reuniune electorală, dar fără a depăşi latura de 400 mm, materialele de propagandă electorală audio sau video difuzate de massmedia audiovizuală, publicitatea în presa scrisă, materialele de propagandă electorală online, broşurile, pliantele şi alte materiale tipărite.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *