Stare de alertă în România: Deplasarea în interiorul localității, permisă fără declarație. Părăsirea localității, numai cu anumite motive/ Terasele rămân închise/ Rămân suspendate zborurile spre Austria, Franța sau Germania/ Cei care revin în țară se izolează la domiciliu

stare de alerta

România a ieşit la miezul nopții din starea de urgență, după 60 de zile, timp în care au fost suspendate drepturi constituționale și libertăți fundamentale, cum ar fi dreptul la libera circulație. Se instituie starea de alertă, iar odată cu aceasta sunt ridicate o serie de restricții. Deciziile privind măsurile în starea de alertă au fost luate în prima ședință a Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă și au fost anunţate la miezul nopţii de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, potrivit HotNews.ro.

 

Marcel Vela:

  • A avut loc ședința CNSU. Decizia privind aprobarea stării de alertă la nivel național:
  • În temeiul actelor normative, CNSU adoptă prezenta hotărâre:
  • art 1- Din 15 mai 2020 se declară starea de alertă pentru 30 zile
  • art 2- Măsurile de control sunt prevăzute în anexa din hotărâre
  • art 3 – Regulile de desfășurare a unor activități care necesită măsuri specifice de protecție se adoptă prin ordin MS și MAI
  • art 4- Pentru alte activități autoritățile centrale și locale emit acte potrivit normelor de competență
  • art 5 – În aplicarea dispozițiilor privind stocurile de urgență medicală și unele măsuri aferente instituirii carantinei, secretarul de stat, șef al DSU, dispune în colaborare cu Ministerul Sănătății măsurile necesare combaterii infecțiilor cu SARS-CoV-2
  • Hotărârea se va publica în Monitorul Oficial

 

Raed Arafat:

  • Din 15 mai, în spațiile comerciale, mijloace de transport , locul de muncă și alte spații închise e obligatorie purtarea măștii
  • Munca de la domiciliu, iar dacă nu e posibil să fie luate măsuri de triaj epidemiologic, declararea programului de lucru pentru entitățile cu număr mai mare de 50 de angajați
  • Instituțiile care lucrează cu publicul iau măsuri pentru organizarea activității: suprafață minim de 4 mp pentru fiecare persoană, să nu permită accesul persoanelor cu temperatura de peste 37,3 grade și să asigure dezinfectarea
  • Operatorii de transport persoane respectă reguli specifice
  • E suspendată activitatea restaurantelor, motelurilor, pensiunilor, cât și a teraselor
  • E suspendată activitatea în centrele comerciale cu suprafața de peste 15.000 mp
  • Sunt exceptate: vânzarea alimentelor, produselor alimentare, optică medicală, curățătorie și activitatea celor care au acces din exterior
  • Rămân suspendate zborurile spre Austria, Italia, Franța, Germania, Maria Britanie, Spania, SUA, Turcia, Iran și dinspre aceste țări
  • Sunt exceptate zboruri de transport, de intervenție, umanitare
  • Se suspendă transportul rutier internațional de persoane pentru toate cursele spre Italia, Franța, Germania, Spania, Turcia până în 1 iunie. Există și aici excepții
  • Se reia activitatea cabinetelor stomatologice
  • Se reia activitatea în ambulatorii – consultații doar cu programare prealabilă
  • Se instituie pentru toate persoanele care vin din străinătate carantinarea sau izolarea la domiciliu
  • Pentru cei care nu au această posibilitate se poate opta pentru carantină instituționalizată, suportând costurile carantinei
  • Din această noapte, cei care ajung în țară se izolează la domiciliu, indiferent de unde vin
  • Localitățile carantinate și unde nu a fost ridicată carantina rămân sub această restricție
  • Se mențin închise puncte de frontieră: Turnu, Salonta, Săcuieni, Valea lui Mihai (cu excepția trafic marfă), Carei, Negru Vodă, Zimnicea, Turnu Măgurele, Bechet, Sighetu Marmației, Rădăuți Prut, Oancea, Porțile de Fier, Orșova, Dr, Tr Severin, Moldova Nouă , Naidăș, Stamora Moravița, Foeni, Jimbolia
  • Din 15 mai e permisă circulația persoanelor cu evitarea grupurilor mai mare de 3 persoane – nu mai trebuie declarație
  • Se deschid parcurile, cu excepția locurilor de joacă
  • Interdicția deplasării în afara localității, cu excepții: scop profesional, activități agricole, îngrijirea unei alte proprietăți, tratament, îngrijire copii/ rude, asistență persoane vârstnice, deces membru de familie
  • Cursurile rămân suspendate în școli, după 2 iunie e posibilă pregătirea pentru elevii din clase terminale

 

Nelu Tătaru

  • Din 15 mai se reiau și slujbele în afara bisericii
  • Se deschid hotelurile și vor exista reguli
  • Deschiderea saloanelor cosmetice – reguli
  • Reluarea transportului în comun impune reguli
  • Pacienții din cabinetele stomatologice cu COVID vor merge în cabinete special desemnate
  • Vor fi reguli și pentru ambulatoriile din spitalele non-COVID
  • Suntem în continuare în desfășurarea unei patologii și nu trebuie să o scăpăm din mână
  • Momentul relaxării trebuie bine gestionat
  • Vom evalua aceste relaxări după 14 zile

 

Sursa: HotNews.ro

Foto: New Money


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Stare de alertă în România: Deplasarea în interiorul localității, permisă fără declarație. Părăsirea localității, numai cu anumite motive/ Terasele rămân închise/ Rămân suspendate zborurile spre Austria, Franța sau Germania/ Cei care revin în țară se izolează la domiciliu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *