Sprijin pentru Capitala Culturală Europeană de la Ministerul Culturii

capitala culturala 6

O delegație formată din șase oficiali de la Ministerul Culturii, în frunte cu ministrul George Ivașcu, s-a aflat marţi la Timișoara. În cadrul unei întâlniri la care a participat prefectul Eva Georgeta Andreaș și vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Traian Stancu, au fost puse în discuție proiecte culturale ale județului Timiș.

Vizita ministrului în orașul de pe Bega a fost prilejuită de prezența juriului de monitorizare a activității Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană.

George Ivașcu a vizitat și Primăria Timișoara, unde s-a întâlnit cu viceprimarul Dan Diaconu.

„Domnul ministru a dorit să discute punctual cu fiecare instituție de cultură aflată în subordinea Primăriei Timișoara și a Consiliului Județean Timiș, pentru a găsi soluții de susținere financiară. Este o vizită cu un pronunțat caracter pozitiv, toată lumea dorește binele Timișoarei.

Finanțarea proiectelor pentru Capitala Culturală Europeană se află încă pe agenda discuțiilor cu juriul de monitorizare. Abordarea juriului este extrem de pozitivă și dătătoare de speranțe”, a declarat, referitor la vizita oficială, Ion-Ardeal Ieremia, secretar de stat în Ministerul Culturii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *