
Sprijin mai mare pentru fermierii mici.
Deputații din Parlamentul european vor mai multă flexibilitate și un sprijin mai mare pentru fermieri.
O singură inspecție pe an și o finanțare mai bună pentru micii fermieri, au spus eurodeputații, care au adoptat, recent, norme în acest sens.
Acordul preliminar, la care au ajuns negociatorii Parlamentului și ai Consiliului pe 10 noiembrie 2025, a fost adoptat cu 629 voturi pentru, 17 împotrivă și 16 abțineri.
Colegiuitorii au convenit că fermele mici pot primi un sprijin financiar anual de până la 3.000 de euro, în loc de suma inițială de 2.500 de euro propusă de Comisie, și o nouă plată unică suplimentară pentru dezvoltarea întreprinderilor de până la 75.000 EUR, în creștere față de suma de 50 000 propusă anterior.
Totodată, pentru a contribui la conservarea biodiversității și pentru a scuti fermierii de sarcina costisitoare și intensivă de a-și ara terenurile, noile norme asigură faptul că terenurile considerate drept arabile începând cu 1 ianuarie 2026 își vor păstra această clasificare, chiar dacă nu au fost arate, grăpate sau reînsămânțate.
Pentru fermierii certificați ca practicând agricultura ecologică se va considera în mod automat că îndeplinesc cerințele standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) pentru părțile fermelor lor care practică deja sau sunt în curs de a fi transformate în agricultură ecologică.
Statelor membre UE li se va permite să limiteze această simplificare în cazul în care controalele ar crea o sarcină administrativă ridicată.
Inspecțiile vor avea loc în conformitate cu așa-numitul principiu „doar o singură dată”, astfel încât fermierii nu vor trebui să aibă mai mult de un control oficial la fața locului într-un anumit an.
Acordul a fost aprobat în decembrie 2025 de către Consiliu.



Vrajeli si praf in ochi.
Pana de curand se vorbea de „from farm to fork”, lantul scurt de aprovizionare, iar acum vor acord cu MERCOSUR. Care se mai si bate cap in cap cu prosteala verde, acum pare ca e ok sa transporti cantitati uriase de mancare peste ocean, nu mai conteaza cat polueaza. Oare si greierii si ce alte goange mai vor sa ne puna sa mancam vor fi importati de-acolo?
#niste psihopati obsedati de a detine tot conduc lumea. „Nu veti avea nimic si veti fi fericiti”
#idiocracy🤪