Sporurile și bonusurile cu caracter nepermanent încasate de angajați anterior anului 2001 cresc pensiile. Ce spune Mircea Cristian, directorul CJP Timiș

Sporurile și bonusurile cu caracter nepermanent încasate de angajați anterior anului 2001 cresc pensiile. Ce spune Mircea Cristian, directorul CJP Timiș

Sporurile și bonusurile cu caracter nepermanent încasate de angajați anterior anului 2001 cresc pensiile.

Noua Lege a Pensiilor, intrată în vigoare începând cu data de 1 septembrie a acestui an, Legea 360/2023, recunoaște, în vederea stabilirea pensiei lunare, și sporuri care, anterior, nu erau cuantificate. Este vorba despre sporurile cu caracter nepermanent, dar pentru care s-au plătit contribuții: al 13-lea salariu, bonusuri de performanță, premii, formele de retribuire în acord sau cu bucata, etc, acordate anterior anului 2001.

Noua lege prevede ca, pentru perioadele de după aprilie 2001, nu sunt necesare documente justificative pentru veniturile nepermanente, deoarece informațiile sunt stocate electronic.

În anexa nr. 14 din normele de aplicare a legii sunt enumerate sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul  a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor lunare în baza prevederilor art 139 alin. (3) din Legea nr. 360/2003.

Anexa nr. 14 din Normele de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii poate fi găsită în pe site-ul Casei de Pensii Timiș, la adresa de Internet pensiitimis.ro, capitolul Legislație.

„Adeverințele privind sporurile cu caracter permanent acordate în perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 se vor prezenta numai în situațiile în care aceste sporuri nu sunt  trecute în carnetul de muncă.

Mențiune: pentru situațiile prevăzute la art. 139 alin 3 din Legea 360/2023, la determinarea punctajelor lunare, sumele reprezentând:

-formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;

-premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;

-recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;

-al treisprezecelea salariu;

-formele de retribuire pentru orele suplimentare realizate peste programul normal de lucru;

-sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor;

-indemnizațiile de muncă nenormată;

-alte sporuri care nu au avut un caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale

se valorifică numai în situația dovedirii acestora prin adeverința întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 la lege”, se arată în Anexa nr. 14.

Documentele justificative pot fi obținute de la foștii angajatori ori firmele de arhivare, în acest ultim caz, însă, oamenii trebuind să achite contravaloarea acestora.

De aceea, reprezentanții Casei de Pensii îi sfătuiesc pe oameni să știe exact ce documente solicită.

„Este foarte important ca oamenii să știe ce conține Anexa 14 și să știe fiecare ce sporuri le-au fost luate deja în considerare. Doar pentru cele necuprinse în dosarul lor să ceară adeverințe, astfel încât acestea să le fie de folos, mai ales că la firmele de arhivare trebuie plătit pentru ele. Or, dacă cer o adeverință pentru un spor care le-a fost acordat deja, aceasta nu mai este luată în considerare. Și au plătit degeaba”, afirmă Mircea Cristian, directorul Casei Județene de Pensii Timiș.

„Cei care au avut sporuri tip nepermanent și le-au adus la noi când exista Comisia de contestații, unii au mers și în instanță, nu mai au pentru ce să aducă aceste adeverințe, chiar dacă nu le-au fost recunoscute. Ei să știe că au la dosar aceste adeverințe și vor fi valorificate”, a mai afirmat directorul Mircea Cristian.

În ceea ce privește adeverința care trebuie solicitată, modelul acesteia este prezentat în Anexa nr. 6.

adeverinta 1

„Îi mai sfătuiesc pe oameni să fie atenți și la ștampila pusă pe această adeverință. Deși există o lege care prevede că ștampila nu mai e obligatorie, noua Lege a pensiilor stipulează că este nevoie de ea pe documente. De aceea, adeverințele obținute de la societăți care nu mai folosesc ștampila trebuie să conțină și o propoziție care precizează acest lucru”, mai declară directorul Casei Județene de Pensii Timiș.

Până în prezent, la sediul CJ Pensii Timiș au fost depuse 2000 de cereri de recalculare.

CITEȘTE ȘI: Comercianții s-au întors în Piața Doina după finalizarea lucrărilor


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *